Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri că regimul de la Teheran „este terminat”, adăugând că oficialii iranieni „știu asta”, în contextul în care războiul din Orientul Mijlociu se desfășoară de cinci zile.
Hegseth a menționat că rezultatele operațiunii Epic Fury din ultimele 24 de ore au fost „incredibile, cu adevărat istorice”, subliniind că „America câștigă”.
Secretarul american al Apărării a sugerat că „aceasta nu a fost niciodată o luptă menită să fie corectă și nu este o luptă corectă”, deoarece SUA atacă Iranul „în timp ce acesta este la pământ”.
„Urmează valuri mai mari și mai numeroase, abia am început”, a adăugat Hegseth, conform .
În cadrul unei conferințe de presă de la Pentagon, Hegseth a anunțat că o torpilă lansată de un submarin american a scufundat o navă de război iraniană. De asemenea, oficialul american a precizat că atacul de marți seara asupra unei nave de război iraniene a fost primul de acest tip asupra unui inamic de la al Doilea Război Mondial.
„Un submarin american a scufundat o navă de război iraniană care se credea în siguranță în apele internaționale”, a afirmat Hegseth. „În schimb, a fost scufundată de o torpilă”.













