„Suntem într-un moment important pentru fotbal, pentru a pune capăt acestor lucruri. În vestiar știm ce ne-a spus Vinicius. UEFA are ocazia să transmită un mesaj clar”, a declarat internaționalul belgian Thibaut Courtois, marți, cu ocazia unei conferințe de presă care a avut loc înaintea partidei retur cu Benfica.
UEFA l-a suspendat provizoriu pentru un meci pe Gianluca Prestianni, care ar fi adresat o insultă rasistă lui Vinícius Júnior în turul de la Lisabona, meci câștigat de echipa madrilenă cu 1-0. Jucătorul argentinian a negat acuzațiile, afirmând că brazilianul a interpretat greșit situația, în timp ce din tabăra Realului s-a susținut că ar fi fost vorba despre o insultă cu tentă homofobă.
Courtois a subliniat gravitatea situației, afirmând: „Atât rasismul, cât și homofobia sunt inacceptabile. Sunt insulte la fel de grave”. De asemenea, el a menționat imaginile din tribunele stadionului din Lisabona, unde unii suporteri au fost surprinși făcând gesturi rasiste.
„Este deplorabil să vezi așa ceva pe un stadion. Poți să placi sau nu un jucător, dar astfel de gesturi sunt lamentabile. Dacă se confirmă, cei responsabili ar trebui identificați și sancționați”, a adăugat portarul.
Courtois a reafirmat că echipa este „sută la sută alături de Vinicius” și a respins ideea că eventualele gesturi de celebrare a unui gol ar justifica un comportament rasist. „Nu poți justifica un presupus act de rasism ca urmare a unui gest de celebrare al unui gol”, a spus el.
În același context, antrenorul echipei, Álvaro Arbeloa, a transmis un mesaj ferm în cazul lui Vinicius. „Suntem în fața unei mari oportunități în lupta împotriva rasismului. UEFA are ocazia să nu lase totul la nivel de slogan. Sper să profite de această oportunitate”, a declarat Arbeloa.
Arbeloa a subliniat că nimic nu poate justifica un act de rasism, menționând: „Vinicius a marcat un gol foarte frumos. Nimic din ceea ce poate face un jucător pe teren nu justifică un act de rasism”.
Pe plan sportiv, antrenorul madrilenilor a exprimat dorința de a avea o evoluție similară cu cea din tur. „Vreau să văd un Real Madrid foarte asemănător cu cel din Lisabona. Va fi o mare seară de Liga Campionilor pe Bernabéu. Știm cât de specială este o seară de Champions pe Bernabéu. Se spune că este o finală și chiar așa va fi”, a concluzionat Arbeloa.













