Întrebat despre momentul în care ar putea fi emisă scrisoarea oficială a Comisiei referitoare la cererea de plată, Pîslaru a explicat că Executivul a informat deja instituțiile europene despre evoluțiile recente, inclusiv decizia Curții Constituționale, precum și pașii pe care România îi va urma pentru a demonstra îndeplinirea jalonului referitor la pensiile magistraților.
„Am avut o comunicare informală și o discuție tehnică cu Comisia Europeană, în care am subliniat această evoluție. I-am informat inclusiv despre demersurile pe care le vom pregăti”, a declarat ministrul.
El a adăugat că, după promulgarea legii și publicarea acesteia în Monitorul Oficial, documentația actualizată va fi retransmisă prin sistemul oficial de schimb de informații cu Comisia Europeană, însoțită de o scrisoare explicativă.
Potrivit lui Pîslaru, Guvernul va oferi „o nouă lumină” asupra cererii de plată numărul 3, argumentând modul în care România și-a îndeplinit obligațiile asumate prin PNRR.
„Reacția Comisiei este, evident, legată de proactivitatea noastră. Este o confirmare a muncii profesionale pe care am depus-o pe acest subiect”, a afirmat el.
În ceea ce privește declarațiile premierului referitoare la o posibilă revizuire a pensiilor militarilor și polițiștilor, ministrul Investițiilor a menționat că acest subiect nu se află în sfera atribuțiilor sale.
El a subliniat, însă, că, din perspectiva PNRR, problema apare doar în cazul în care un jalon nu este respectat, nu atunci când autoritățile își asumă obiective mai ambițioase decât cele stabilite inițial.
„De fiecare dată când ai o ambiție mai mare decât jalonul, nu este nicio problemă. Problema apare când nu respecți ceea ce era prevăzut în jalon”, a explicat Pîslaru, adăugând că premierul și miniștrii vor oferi detalii la momentul potrivit.
În final, ministrul a clarificat de ce pensiile magistraților se află în aria sa de responsabilitate, spre deosebire de cele ale militarilor.
„Managementul jalonelor în relația cu Comisia Europeană este direct responsabilitatea coordonatorului național. Jalonul privind pensiile magistraților este foarte clar definit și este atribuția mea să mă asigur de îndeplinirea lui”, a concluzionat Pîslaru.













