Un IT-ist pe nume Tom, care preferă să rămână în umbră, a creat un personaj fascinant. Despre el aflăm informații dintr-un interviu scurt acordat :
„Am creat-o efectiv așa cum un scriitor face un personaj pentru un roman.
Am avut o mare inspirație din Miron Radu Paraschivescu, un poet cunoscut pentru „Cântece țigănești” scrise acum 80 de ani. Mi-a plăcut foarte mult stilul său, diferit de ce se publica la vremea respectivă. Îmi scriu versurile, apoi intru în programul cu care compun piesele și încep să modific instrumentalele până ajung la o melodie care îmi place”.
Personajul de care vorbim este Lolita Cercel, o cântăreață creată exclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale de acest IT-ist pasionat de poezie și tehnologie.
De ce a ales numele „Lolita” și nu „Anna Karenina”, de exemplu? Sau de ce nu „Betty Boop”? Aceasta rămâne o întrebare, având în vedere că creatorul ei preferă să rămână în spatele butoanelor și nu să urce pe scenă. Aceasta reflectă o discuție mai amplă despre arta umană comparativ cu arta generată de IA – în timp ce oamenii creează artă autentică, IA-ul nu poate genera decât o imitație.
O imitație care, în esență, nu poate depăși limitele unei simple încercări, lipsită de risc real.
Viralizarea nu este echivalentă cu valoarea artistică. Creatorul Lolitei a optat pentru un parcurs sigur, conștient de limitele sale, poate chiar fără dorința de a obține mai mult decât viralizări. Cu toate acestea, viralizările nu confirmă neapărat valoarea artistică, ci pot reflecta doar niște răni neștiute ale utilizatorilor de internet.
Lolita traversează mereu momente dificile: este părăsită, se simte singură, nu are apetit, fumează și plânge – o reprezentare a depresiei urbane, caracteristică unui cetățean integrat în vremuri apocaliptice.
Acest personaj reușește să creeze engagement, însă natura sa simplistă nu o poate transforma într-o entitate mai profundă. Deși artificialitatea ei este bine mascată, ea devine perceptibilă.
Lolita vorbește mai mult despre tehnologie și mai puțin despre umanitate. Algoritmul îi dictează acțiunile, nu emoțiile autentice.
Mai mulți artiști reali și-au exprimat îndoielile cu privire la acest proiect tehnologic. Macanache i-a transmis lui Tom pe Instagram: „Caută un artist interpret să îți cânte piesele și lasă AI-ul, că e jale, oricât de bine ți-ar ieși piesele, le lipsește ceva și știm cu toții ce lipsește”.
Din punct de vedere estetic, Lolita stârnește controverse, având în vedere cum a fost concepută. Alexandra Fin, activistă pentru drepturile comunității rome, a declarat pentru Digi24:
„Este profund inuman ca o cultură marginalizată să fie folosită pentru a genera profit printr-un artist virtual. Artiștii romi sunt tratați ca inferiori, în timp ce o identitate romă virtuală devine apreciată și profitabilă”.
Compozitoarea și cântăreața pop Paulina a adăugat:
„Există case de discuri, producători și artiști care aleg această scurtătură AI și, din păcate, astfel de piese ajung virale sau chiar pe radio. Este trist pentru artiștii independenți care se zbat să facă totul de la zero”.
De ce preferă Tom anonimatul? Aceasta nu este o manifestare de modestie, ci o măsură de precauție. El nu știe unde va ajunge Lolita (sau, poate, anticipează cu prea multă claritate?).
Tom este conștient că nu creează muzică, ci manevrează algoritmul. Din acest motiv, el devine o figură similară lui Mefisto, umbra lui Faust, creatorul care a făcut un pact cu Diavolul pentru cunoștințe nelimitate. Totuși, la fel ca Mefisto, el încalcă reguli, știind că succesul sau eșecul său depind de evoluția Lolitei în mediul online.
Lolita are estetică, dar fuge de responsabilitate; este seducătoare, dar nu își asumă riscuri. Optimizată până la ultimul bit, Lolita va dispărea în negurile algoritmului, iar Tom este conștient de acest lucru.
În final, Lolita este un proiect care reflectă obsesia umană de a crea, conștientizând, însă, că nu posedă măreția unui Creator.
Că este, de fapt, doar un impostor.













