Stocul majoritar de petrol din Venezuela provine din bazinul fluviului Orinoco, fiind cunoscut și sub denumirea de „heavy sour crude”. Acest tip de țiței se caracterizează printr-o densitate mare, vâscozitate și un conținut ridicat de carbon, asemănător cu petrolul extras din nisipurile bituminoase din Canada. Gradul ridicat de poluare asociat acestui tip de petrol nu este o problemă ideologică, ci una tehnică, deoarece extracția și rafinarea sa sunt mult mai dificile comparativ cu țițeiul convențional, conform CNN.
Pentru a fi extras, țițeiul necesită încălzire cu abur, un proces care consumă cantități semnificative de energie, bazându-se în principal pe gaze naturale, ceea ce contribuie la emisiile de carbon.
După extracție, poluarea continuă să fie o problemă majoră. Conținutul ridicat de sulf îngreunează procesul de rafinare, necesitând echipamente speciale și un consum suplimentar de energie. În plus, infrastructura petrolieră din Venezuela este învechită și slab întreținută, ceea ce crește riscurile de scurgeri, arderea controlată a gazelor (flaring) și eliberări accidentale de emisii.
Agenția Internațională pentru Energie a raportat că Venezuela are o intensitate a emisiilor de metan de aproximativ șase ori mai mare decât media globală. Metanul este un gaz cu efect de seră de peste 80 de ori mai potent decât dioxidul de carbon pe termen scurt, iar arderea gazelor reziduale din câmpurile petroliere agravează considerabil situația. În prezent, emisiile generate pentru fiecare baril de petrol venezuelean depășesc de două ori media mondială.
Unii susțin că implicarea companiilor americane ar putea reduce intensitatea emisiilor, așa cum s-a observat în alte regiuni. Totuși, experții avertizează că există limite clare; chiar și cu tehnologii moderne, petrolul greu din Venezuela va rămâne extrem de poluant, iar reducerea flaring-ului implică costuri foarte ridicate.
Problemele de mediu nu se rezumă doar la emisiile de gaze. Venezuela se confruntă cu conducte deteriorate și echipamente vechi, ceea ce provoacă numeroase scurgeri de petrol. Deși datele oficiale sunt incomplete, rapoartele independente indică sute de incidente în ultimii ani, afectând solul, apă și comunitățile locale.
Dincolo de impactul climatic, exploatarea intensivă a petrolului venezuelean ridică și probleme economice. Producția a scăzut drastic începând cu 2016, iar menținerea nivelului actual necesită investiții de peste 50 de miliarde de dolari în următorii 15 ani. Pentru a reveni la nivelurile istorice, ar fi necesare aproape 200 de miliarde de dolari, într-un context global în care cererea de petrol ar putea atinge un vârf înainte de a începe să scadă.
Chiar dacă o creștere a producției din Venezuela nu ar însemna neapărat o disponibilitate mai mare de petrol pe piața internațională, efectele climatice indirecte ar putea fi considerabile. Experții avertizează că o astfel de strategie ar putea distrage atenția de la tranziția energetică și ar intensifica competiția pentru resurse, încetinind cooperarea internațională în combaterea schimbărilor climatice.
Controlul asupra petrolului venezuelean nu ar reprezenta doar o mutare geopolitică semnificativă, ci și un pas riscant din perspectiva mediului. Chiar și în cel mai optimist scenariu, acest „aur negru” rămâne printre cei mai poluanți combustibili fosili din lume, într-un moment în care societatea caută alternative mai curate.
