Statele Unite au acordat o licență temporară companiei petroliere sârbe NIS, în ciuda faptului că aceasta este controlată de firme rusești și este vizată de sancțiuni americane. Această decizie permite NIS să își reia producția până la data de 23 ianuarie.
Informația a fost comunicată miercuri de ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic.
„Compania NIS a obținut o licență de la Biroul de control al activelor străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei americane, ceea ce îi va permite să își continue activitățile până pe 23 ianuarie. Aceasta înseamnă că rafinăria de la Pancevo va putea, după 36 de zile, să își reia funcționarea”, a explicat oficialul pe Instagram.
După nouă luni de amânări, Administrația de la Washington a impus sancțiuni asupra NIS începând cu data de 9 octombrie, firma fiind controlată în proporție de 56% de companiile ruse Gazprom Neft și Intelligence, conform informațiilor AFP, preluate de Agerpres.
Rafinăria de la Pancevo, situată în apropiere de Belgrad și care asigură 80% din piața sârbească, a fost nevoită să își întrerupă producția la începutul lunii decembrie.
Președintele Serbiei, Aleksandr Vucic, a recunoscut că sancțiunile americane vor avea un impact semnificativ asupra țării, dar a asigurat că cetățenii nu trebuie să se îngrijoreze în legătură cu posibile întreruperi ale energiei.
Aleksandr Vucic, președintele Serbiei: „Acestea sunt consecințe extrem de grave pentru întreaga noastră țară. Din punct de vedere politic, economic, social și din orice alt punct de vedere. Cel mai important este ca cetățenii Serbiei să înțeleagă că acest lucru nu este îndreptat împotriva unei persoane, împotriva cuiva din aparatul de stat, ci că este ceva care va afecta fiecare cetățean al țării noastre. De aceea, trebuie să fim uniți și să găsim cele mai bune soluții posibile.”













