AFM a publicat recent noi liste cu dosare aprobate în urma ședinței comitetului de avizare desfășurată marți, 30 decembrie 2025.
În cadrul Programului Rabla auto destinat persoanelor fizice, a fost publicată o nouă listă care include 1.034 de ecotichete, având o valoare totală de 12.593.000 de lei.
De asemenea, au fost aprobate liste ce conțin peste 300 de dosare în cadrul programelor „Iluminat Public” și o listă cu 60 de cereri de finanțare pentru Programul ce vizează sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate.
„În ultimele 14 zile, prin efortul susținut al colegilor, s-a reușit analiza și aprobarea a peste 1.100 de contracte în total, în valoare de peste 3,3 miliarde de lei,” a declarat Florin Bănică, președintele AFM.
Reprezentanții Administrației au menționat că, până în prezent, în Programul Iluminat public au fost aprobate 975 de dosare, în valoare de peste 1,39 miliarde de lei, iar în Programul privind sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate au fost aprobate 96 de dosare, cu o valoare de peste 1,58 miliarde de lei.
În plus, în Programul Protecția speciilor de faună sălbatică au fost aprobate 14 dosare, în valoare de peste 4,1 milioane de lei. În anul 2025, pentru persoanele fizice, au fost aprobate 1.615 cereri, cu o valoare totală de peste 20 de milioane de lei. De asemenea, în Programul Fabrici de reciclare au fost aprobate 21 de dosare, în valoare de peste 408 milioane de lei, iar în Programul Rabla auto pentru persoane fizice au fost emise 13.591 de ecotichete, având o valoare de peste 169 de milioane de lei.













