Deputata liberală Raluca Turcan a afirmat duminică, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că PNL a ajuns să fie perceput ca un „breloc” al PSD și că relația dintre cele două partide în timpul guvernărilor comune din ultimii ani a fost marcată de compromisuri costisitoare.
„AMR: 2 zile. Două zile în care PSD poate decide dacă respectă direcția de care România are nevoie. Dacă respectă regulile interesului public, nu pe cele ale interesului politic imediat. Dacă înțelege că PNL nu mai este manevrabil și că am ales ferm drumul demnității și al respectării deciziilor asumate. Relația PNL-PSD din timpul guvernărilor comune din ultimii ani a fost o succesiune de compromisuri costisitoare. Am făcut concesii care ne-au îndepărtat de oameni – în special de cei din mediul urban, de antreprenori, de cei activi, care țin economia în picioare,” a scris Turcan pe Facebook.
Deputata a adăugat că PNL a creat o impresie de subordonare față de PSD.
„Am lăsat impresia că suntem la cheremul PSD, iar acest lucru s-a văzut și s-a simțit până la firul ierbii. Am ajuns să avem o imagine publică de „breloc” al PSD. Poate că am tăcut prea mult atunci când unele decizii interne au fost convenabile pentru PSD. PNL și-a amanetat viitorul electoral pentru o liniște de moment. A urmărit avantaje imediate, în loc să gândească strategic – ca un partid care aspiră la 30%, nu unul care se mulțumește cu 14%,” a mai declarat Raluca Turcan în cadrul postării.
De asemenea, ea a menționat rezultatul obținut de PNL la alegerile europarlamentare din 2019, de 27%.
„Am câștigat cu un discurs clar, anti-PSD, cu o identitate asumată. Românii ne-au acordat încrederea exact atunci când am ales să fim noi înșine. Nu eram la masa PSD, ci alternativa la ea. De atunci, pentru PNL, lucrurile au mers în jos, până la alegerile prezidențiale din 2024 și 2025, când nici măcar nu am ajuns în turul al doilea,” a completat Turcan.
Pe 5 mai, marți, va avea loc dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan.











