La o zi după ce a împlinit 19 ani, Mirra Andreeva a realizat o revenire spectaculoasă în tie-break-ul setului secund, salvând trei mingi de set și reușind să se impună într-un final dramatic.
Andreeva a câștigat cu scorul de 6-4, 7-6(8), într-un meci ce a durat 99 de minute.
„Sunt încă emoționată. Sunt foarte fericită că am câștigat, dar și mai fericită de modul în care am reușit să rămân calmă după ce nu am concretizat mingea de meci”, a afirmat sportiva după meci.
În primul set, partida a părut să fie sub controlul rusoaicei, care l-a câștigat în 40 de minute.
Cu toate acestea, Hailey Baptiste a reușit să revină în setul secund, profitând de unele erori ale adversarei, ceea ce a dus meciul în tie-break.
În actul decisiv, Mirra Andreeva a fost nevoită să revină de la un deficit de mini-break și să salveze trei mingi de set, înainte de a închide meciul din a patra oportunitate.
În finala programată sâmbătă, jucătoarea rusă o va întâlni pe câștigătoarea semifinalei dintre Marta Kostyuk și Anastasia Potapova. Andreeva are oportunitatea de a obține al treilea titlu din carieră la turnee de categorie WTA 1000.












