Victor Negrescu a împărtășit o descoperire istorică din biblioteca Adunării Naționale a Republicii Franceze pe pagina sa de Facebook.
El a regăsit „o parte din istoria noastră: hărți vechi ale României și Transilvaniei, cu Alba Iulia în prim-plan, și o scrisoare semnată de Tache Ionescu. Un memento clar că destinul României a fost puternic legat de Franța și de Europa indiferent de perioadă sau conjunctură politică”.
„Pentru mine a fost și un moment cu relevanță personală. Am studiat și activat politic în Franța, iar revenirea la Paris, ca parte a delegației formate din reprezentanți ai mai multor grupuri politice, conduse de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, căruia îi mulțumesc pentru invitație, are o semnificație aparte. Discuțiile cu președinta Adunării Naționale, doamna Yaël Braun-Pivet, și colegii parlamentari, au fost despre o Românie ferm ancorată în proiectul pro-european, care construiește parteneriate solide cu toate statele membre și cu Franța în mod special”, a declarat Negrescu.
Conform europarlamentarului, s-a pus accent pe intensificarea cooperării economice, colaborarea privind Mercosur și bugetul european, dar și pe consolidarea dimensiunii de apărare.
De asemenea, prezența militară franceză în România subliniază angajamentul său în regiune și importanța coordonării pe dosare importante de interes pentru ambele părți, a adăugat Negrescu.













