„O să vă dau un exemplu. Zilele acestea am aflat despre autoritățile din subordinea Ministerului Mediului, că este o foarte mare forfotă, că se pregătesc să fie date concursuri de către reprezentanții PSD pentru ocuparea unor posturi-cheie din instituție.
Vă garantez că, în momentul în care voi afla că pe linie politică cineva pregătește permanentizarea unor posturi, acum, pe ultima sută de metri, pentru a împiedica măsurile de reformă, vor exista, în mod evident, niște evaluări și, da, dacă sunt oameni care sabotează astfel instituțiile din subordinea Ministerului Mediului, ei nu vor mai putea să fie nominalizați, din punctul meu de vedere, de Ministerul Mediului. Adică, în cazul de față, eu cât sunt Ministru al Mediului,” a declarat Diana Buzoianu.
Întrebată dacă se referă la instituții conduse interimar, ministra a explicat că situația este mai complexă.
„În momentul de față există, în toată țara, posturi care sunt ocupate, fie prin concurs, fie prin interimar numit de către directorii instituțiilor din subordine. Ei bine, în aceste zile de criză politică, anumiți reprezentanți, conform unor surse, am aflat că este o foarte mare forfotă, că anumiți reprezentanți din subordinea Ministerului Mediului deja pregătesc dosarele pentru a da drumul la concursuri, pentru a-și permanentiza anumiți oameni pe posturile unde erau, de fapt, numiți interimar.
Și vă garantez că noi nu vom permite un astfel de teatru de prost gust pe banii și pe nervii românilor. Deci, în niciun caz nu se vor permanentiza posturi politice pentru niște oameni care nu pot demonstra că au competența necesară și nu în plină criză politică, când nimeni nu se uită pe acest subiect, repede, rapid, lansăm niște concursuri și punem acolo niște oameni care să fie permanent acolo,” a afirmat aceasta.











