„Noaptea trecută, „înțelepciunea rusească” s-a prăbușit în curtea unui român din Galați. Acest om nu a devenit mai înțelept, ci mai sărac, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie când înțelepciunea rusească s-a prăvălit peste România”, a subliniat Dominic Fritz pe Facebook.
„Când vor fi și suveraniștii români dedicați țării lor, România, nu Rusiei? Ar trebui să cedăm Galațiul sau Tulcea Rusiei pentru a nu mai fi atacați cu drone?”, a întrebat retoric liderul Uniunii Salvați România, criticând pozițiile fostului candidat la prezidențiale, Călin Georgescu: „Călin Georgescu, propovăduitorul putinismului, spunea că Putin „este dedicat țării lui”.”
Președintele USR a atacat și retorica antieuropeană a taberei suveraniste, evidențiind contrastul dintre relația cu Uniunea Europeană și amenințările rusești: „Suveraniștii strigă de ani de zile pe rețelele sociale că pericolul vine de la Bruxelles, de la „globaliști”. Totuși, Bruxelles a trimis 100 de miliarde de euro pentru a construi spitale și autostrăzi, în timp ce Rusia a trimis 44 de drone peste granița noastră.”
„Cei care nu pot rosti cuvântul „Rusia” și „agresor” în aceeași propoziție nu sunt patrioți. Sunt oglinda în care Moscova se privește mulțumită că a reușit să le sucească mințile”, a adăugat Fritz.
Poziția liderului de partid apare în contextul celui mai grav incident cu drone de la începutul Războiului din Ucraina. În noaptea de vineri spre sâmbătă, resturi de dronă s-au prăbușit în Galați, în zona Bariera Traian.











