În timpul vizitei sale, liderul ucrainean a avut o întâlnire cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, pe care a caracterizat-o drept „foarte productivă”. Discuțiile s-au concentrat pe extinderea colaborării în domenii precum apărarea, energia și securitatea alimentară, conform informațiilor furnizate de Reuters.
„Am stabilit sarcini pentru echipele noastre și aștept implementarea lor promptă și completă. Acum, când relațiile internaționale sunt destabilizate semnificativ, tocmai acest tip de angajament bilateral restabilește încrederea”, a transmis liderul de la Kiev pe platforma X.
Vizita se desfășoară pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, care se află în prezent sub un armistițiu, dar și în contextul demersurilor ucrainene de a promova tehnologia autohtonă testată în luptă.
Zelenski a mai efectuat o vizită în Arabia Saudită în cadrul unui turneu mai amplu în statele din Golf, la finalul lunii martie.
„A fost o vizită foarte fructuoasă în Orientul Mijlociu și regiunea Golfului. Avem deja acorduri importante cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar. De asemenea, colaborăm cu Iordania și Kuweit”, a declarat Zelenski după finalizarea turneului respectiv.













