Ministrul de Externe Oana Țoiu și ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, au co-prezidat reuniunea Consiliului Director al Comisiei Fulbright, unde au discutat despre extinderea programelor educaționale și consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, conform comunicatului oficial al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
România și Statele Unite își întăresc colaborarea în domeniul educației și cercetării, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului Director al Comisiei Fulbright Româno-Americane, desfășurată la București.
Oana Țoiu a declarat că programele de schimb educațional constituie „o infrastructură critică a democrației” și reprezintă o investiție pe termen lung în relația bilaterală. Aceasta a subliniat că fiecare bursă Fulbright sau FLEX contribuie la formarea unor lideri capabili să aducă schimbări în comunitățile lor.
Programul Fulbright, care activează în România de peste 60 de ani și are peste 3.800 de absolvenți, va pune accent în perioada următoare pe domenii strategice precum securitatea cibernetică, politicile publice bazate pe date și inovația tehnologică.
În cadrul discuțiilor, ministrul de Externe a anunțat rezultate concrete ale dialogului recent cu partenerii americani, inclusiv în urma întâlnirilor cu Marco Rubio. Printre rezultatele menționate se numără aprobarea unui nou program de schimburi România–SUA, în baza Mutual Educational and Cultural Exchange Act, program ce va permite, începând din această toamnă, vizite ale oficialilor Congresului american în România.
De asemenea, a fost relansat programul Future Leaders Exchange Program (FLEX), destinat elevilor de liceu.
Ambasadorul Darryl Nirenberg a subliniat importanța programului Fulbright în întărirea relațiilor dintre cele două țări, facilitând conexiuni între studenți, cercetători și profesori. Cei doi oficiali au accentuat, de asemenea, necesitatea de a crea o continuitate între programele de schimb, astfel încât acestea să susțină dezvoltarea participanților de la nivel liceal până la cercetare avansată.
Reuniunea reprezintă un nou pas în consolidarea Parteneriatului Strategic România–SUA, cu un accent special pe educație, inovare și cooperare academică.













