Președintele Nicușor Dan a comunicat, printr-un mesaj postat pe rețeaua X, subiectele abordate în cadrul unei reuniuni virtuale recente.
„Astăzi am participat la reuniunea virtuală a noii Inițiative privind libertatea navigației maritime în Strâmtoarea Ormuz, găzduită de președintele Franței și de prim-ministrul Regatului Unit. Am discutat despre cooperarea în domeniul securității, lanțurile de aprovizionare critice și sprijinul acordat industriei, în contextul eforturilor comune de a restabili libertatea de navigație în strâmtoare și de a atenua impactul economic”, a scris Nicușor Dan pe X.
Șeful statului a subliniat că discuțiile s-au concentrat pe sprijinirea încetării focului în regiune. „Accentul a fost pus pe sprijinirea încetării focului în regiune și pe asigurarea redeschiderii și securizării pe termen lung a rutelor maritime, completând eforturile diplomatice în curs de desfășurare pentru consolidarea păcii”, se arată în mesajul său.
Mesajul lui Nicușor Dan a fost publicat la scurt timp după ce premierul britanic Keir Starmer a anunțat, vineri, că, odată ce condițiile vor permite, Regatul Unit și Franța vor iniția o misiune militară cu rol strict defensiv în Strâmtoarea Ormuz, având ca scop protejarea libertății de navigație.
Starmer a afirmat, conform Sky News, că misiunea defensivă va interveni pentru curățarea minelor și protejarea transportului maritim în zona Strâmtorii Ormuz. De asemenea, el l-a susținut pe președintele Franței, Emmanuel Macron, afirmând că „întreaga lume trebuie să vadă o soluție aici”.
Ministrul iranian de externe a comunicat că trecerea prin Strâmtoarea Ormuz este „complet deschisă” în timpul armistițiului. Potrivit acestuia, trecerea prin strâmtoare va fi efectuată pe ruta coordonată anunțată de Organizația Portuară și Maritimă a Iranului, conform încetării focului din Liban.
După anunțul Iranului că strâmtoarea Ormuz va rămâne deschisă, președintele Donald Trump a reacționat printr-o postare pe aplicația sa, Truth Social. „IRANUL TOCMAI A ANUNȚAT CĂ STRÂMTOAREA IRAN ESTE COMPLET DESCHISĂ ȘI ESTE GATA DE TRECEREA COMPLETĂ. MULȚUMESC!”, a scris Trump.
Acesta a adăugat că blocada impusă de Statele Unite navelor și porturilor iraniene va „rămâne pe deplin în vigoare”, în ciuda anunțului Teheranului privind redeschiderea strâmtorii pentru traficul maritim.













