Una dintre temele esențiale discutate a fost procesul de pregătire a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Guvernul României a reafirmat sprijinul său ferm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, atât pe plan politico-diplomatic, cât și prin acțiuni concrete destinate susținerii administrației de la Chișinău, a declarat șeful Executivului.
„Apartenența la Uniunea Europeană este calea cea mai sigură pentru progres și o calitate mai bună a vieții cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat premierul Ilie Bolojan.
Executivul român susține deschiderea imediată a negocierilor oficiale pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, conform unui comunicat de presă.
Igor Grosu a exprimat recunoștință României pentru sprijinul constant și multidimensional, subliniind importanța deschiderii efective a negocierilor de aderare într-un interval de timp cât mai scurt.
Cei doi oficiali au discutat despre proiectele comune de interconectare în domeniile energiei și transporturilor, precum și despre măsuri pentru fluidizarea traficului la frontieră pentru cetățeni și mărfuri.











