Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat, joi, că „Declasificăm peste 5.000 de dosare diplomatice din primii ani de tranziție din arhivele MAE”. Printre documentele care vor deveni publice se numără alegerile din mai 1990, mineriadele, vizita Regelui Mihai și corespondența cu URSS, toate acestea fiind închise timp de 30 de ani în arhive.
„Românii au dreptul să știe cu adevărat istoria tranziției României. Prea multe lucruri au rămas prea mult timp nespuse, neclare, iar în aerul închis al lipsei de informații cresc conspirațiile și neîncrederea”, a subliniat Țoiu.
Aceste dosare sunt în număr de 5.376, organizate în 768 de mape de arhivă, ocupând aproximativ 100 de metri liniari de raft. Aceasta reprezintă „cea mai consistentă tranșă de documente diplomatice scoase de sub clasificare după cele de dinainte de 1989 și acoperă o perioadă de inflexiune în istoria noastră recentă”, a adăugat ministra.
Printre titlurile dosarelor se regăsesc:
- „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989”;
- „Reunificarea Germaniei (1990)”;
- „Relații bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai”;
- „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS”.
Aceste documente nu mai au statut de secret de stat de mai bine de un deceniu, iar MAE va continua acest proces, inclusiv cu pașii de digitalizare și publicare.
„O democrație matură nu se teme de propria istorie. O publică spre consultare cetățenilor și o studiază”, a mai declarat Țoiu.
Proiectul de Hotărâre de Guvern este disponibil începând de astăzi în transparență decizională pe site-ul MAE.












