„Într-un context internațional caracterizat prin creșteri ale dobânzilor, presiuni asupra costurilor de finanțare și o încetinire economică în numeroase state europene, România reușește să efectueze o corecție solidă și credibilă. Cea mai importantă realizare: am reușit să reducem deficitul la 1,03% din PIB, de la 2,28% în primul trimestru din 2025 – practic, o reducere de mai mult de jumătate. Acesta este un rezultat semnificativ pentru credibilitatea financiară a României, într-un moment în care piețele penalizează rapid abaterile”, afirmă Nazare pe Facebook.
Ministrul subliniază că veniturile au crescut cu 12,3%, depășind ritmul de creștere al economiei, ceea ce evidențiază efectele măsurilor de lărgire a bazei de impozitare și îmbunătățirea colectării. În același timp, restituirile de TVA au crescut, susținând lichiditatea în economie.
„Pe partea de cheltuieli, observăm o scădere a acestora ca pondere în PIB și o disciplină clară, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal. Acesta este un semnal important că ajustarea se realizează nu doar din venituri, ci și prin controlul responsabil al cheltuielilor. Investițiile rămân la un nivel ridicat – fiind finanțate preponderent din fonduri europene, cu o creștere semnificativă. Acest aspect este important în contextul bugetar actual al României, deoarece permite dezvoltarea fără o presiune suplimentară asupra deficitului și a împrumuturilor interne. De asemenea, creșterea considerabilă a sumelor rambursate de Uniunea Europeană confirmă accelerarea absorbției fondurilor europene – o prioritate strategică pentru acest an. Toate aceste evoluții înregistrate în raportul curent al execuției bugetare transmit clar mesaje că România – prin guvernul condus de Ilie Bolojan – își corectează dezechilibrele într-un mod sustenabil, fără a sacrifica investițiile și creșterea economică, într-un context de instabilitate atât extern, cât și intern. Sperăm ca publicarea acestor date să contribuie la temperarea efectelor recente ale creșterii dobânzilor, oferind piețelor un argument solid privind direcția responsabilă a finanțelor publice ale României”, adaugă ministrul.
Execuția bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 21,09 miliarde de lei, ceea ce corespunde cu 1,03% din PIB, comparativ cu deficitul de 43,66 miliarde de lei, echivalent cu 2,28% din PIB, înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025. Această evoluție reprezintă o diminuare de 1,25% a deficitului bugetar ca pondere în PIB, pe fondul creșterii veniturilor și al controlului cheltuielilor. Nominal, scăderea este de aproximativ două ori mai mică, dacă nu se ia în considerare creșterea PIB-ului anual.












