George Marinescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 aprilie
Senatorul social-democrat Daniel Zamfir a anunțat ieri că Biroul Permanent al Senatului a decis să dezbată în regim de urgență proiectul ce vizează interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027.
Listarea la bursă a companiilor de stat a devenit un punct de cotitură în politica internă, având în vedere că PSD a inițiat un proiect legislativ pentru amânarea cu doi ani a oricăror demersuri privind listarea. De asemenea, moțiunea de cenzură inițiată de AUR, la care PSD a anunțat că va da acordul pentru întocmire și depunere, se referă la așa-numita „vânzare” a companiilor de stat.
Scandalul a izbucnit în contextul în care vicepremierul pentru reformă, Oana Gheorghiu, a prezentat o listă exploratorie de 22 de companii de stat care ar putea lista la bursă pachete minoritare de acțiuni. Această situație a generat o confruntare în interiorul coaliției, o dezbatere despre viitorul pieței de capital și o discuție fundamentală despre sensul proprietății publice. Miza reală a disputei nu este dacă vor exista sau nu IPO-uri, ci dacă statul român acceptă sau respinge utilizarea pieței ca instrument de finanțare și disciplină economică.
Daniel Zamfir a subliniat că Biroul Permanent a decis ca, în această săptămână, comisiile avizatoare și raportoare să se reunească pentru a vota, la începutul săptămânii viitoare, legea care interzice înstrăinarea activelor statului la companiile profitabile până la 31 decembrie 2027. Există o excepție pentru companiile de stat care au înregistrat pierderi timp de cinci ani consecutivi, în cazul acestora putând exista o procedură de listare, o negociere sau orice altă formă prin care statul să valorifice acțiunile.
Comisia economică a fost sesizată pentru raport asupra acestui proiect, L287/2026, care a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.
Conform expunerii de motive a proiectului legislativ depus pe 20 aprilie de senatorii și deputații social-democrați, climatul actual este „profund impredictibil”, generat de „crizele suprapuse pe care economia națională le traversează”, volatilitatea piețelor și presiunile inflaționiste care afectează consumatorii și companiile. Aceste condiții fac ca „deciziile privind înstrăinarea activelor statului să riște să contravină intereselor statului român”. Inițiatorii proiectului avertizează că listarea ar putea determina tranzacționarea acțiunilor la valori subevaluate, afectând interesul public și patrimoniul statului.
În acest context, social-democrații consideră inoportună intenția Executivului de a lista la bursă companii precum CEC Bank, Compania Națională Aeroporturi București, Portul Constanța, Poșta Română sau Romarm, precum și vânzarea unor pachete suplimentare de acțiuni la companii deja listate, cum ar fi Hidroelectrica sau Romgaz, măsuri considerate „în deplină contradicție cu logica economică”. În sectorul energetic, argumentația este mai fermă, invocându-se faptul că diminuarea controlului statului „vulnerabilizează capacitatea de intervenție a statului” și poate avea efecte catastrofale într-un context de incertitudine.
Expunerea de motive face referire la exemple din alte state europene, susținând necesitatea menținerii controlului public. În perioade de criză, statele nu accelerează privatizările, ci „intervin direct și activ în creșterea acționariatului la acele companii, respectiv în consolidarea controlului public”. Politici de acest tip sunt menționate în Polonia, Franța sau Germania, prin naționalizări, recapitalizări sau fuziuni strategice, toate orientate către securitatea economică și energetică.
Proiectul legislativ include excepții, permițând vânzarea acțiunilor în cazul companiilor care înregistrează pierderi timp de cinci ani consecutivi sau care au intrat în procedură de insolvență. De asemenea, acțiunile a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie pot fi înstrăinate pe piețe reglementate sau prin sisteme alternative de tranzacționare autorizate.
În concluzie, autorii avertizează că „sub pretextul reformei și al guvernanței corporative nu putem asista impasibili la vânzarea accelerată a activelor strategice profitabile ale statului”, subliniind că problema nu este principiul listării, ci „momentul profund inoportun și lipsa de responsabilitate decizională”, prezentând proiectul ca o măsură temporară de protecție a intereselor economice și energetice ale României.
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților fiind for decizional.
Datele din presă sugerează că primele trei tranzacții planificate – vânzarea a 10% din Hidroelectrica, 7% din Romgaz și 20% din CEC Bank – ar putea aduce aproximativ 10,8-11 miliarde de lei la buget, ceea ce implică o evaluare cumulată de circa 116 miliarde de lei pentru aceste companii. Dacă se adaugă evaluări punctuale, cum ar fi cea de aproximativ 5 miliarde de lei pentru Aeroporturi București, devine evident că valoarea totală a celor 22 de companii analizate depășește pragul de 120 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mari procese de capitalizare publică din România post-2000.
În acest context, Executivul încearcă să mențină discuția în zona tehnică și economică. Vicepremierul Oana Gheorghiu a clarificat că „e o propunere, este o listă doar pentru explorare, nu avem o decizie, o asumare politică”, subliniind că orice pas ulterior depinde de „studii de fezabilitate”. Aceasta sugerează că procesul este etapizat, nu o decizie deja luată. Ea a subliniat și miza reală a listării, afirmând că o companie listată „nu mai poate fi controlată discreționar” și devine „mult mai greu de folosit ca instrument politic”, introducând ideea că listarea nu este doar o operațiune financiară, ci un mecanism de schimbare a modului în care sunt administrate companiile de stat.
Premierul Ilie Bolojan susține această linie, sintetizând argumentul pro-listare în termeni clari: „E vorba de vânzarea unor pachete minoritare, astfel încât statul să rămână majoritar (…). Companiile vor fi administrate mai bine, mai transparent, ceea ce va reprezenta un câștig pentru bugetul de stat”. În această logică, listarea nu este privatizare, ci monetizare parțială și instrument de reformă, prin care statul păstrează controlul, dar introduce reguli de piață.
Însă, o componentă sensibilă a discuției, aproape ignorată în spațiul public, este modul concret în care aceste participații ar putea fi vândute. Se discută despre diferența dintre listarea clasică prin ofertă publică și alternative precum vânzarea accelerată sau negocierea directă. Pentru companiile deja listate, cum ar fi Hidroelectrica și Romgaz, există discuții despre utilizarea mecanismului de tip ABB (Accelerated Book Building), care implică vânzarea rapidă a unor pachete de acțiuni către investitori instituționali, într-un interval scurt, fără un IPO clasic.
Această metodă are avantajul vitezei, dar prețul este adesea stabilit cu un discount față de piață pentru a atrage rapid capital.
În paralel, pentru companiile nelistate, se discută despre negocierea directă cu investitori strategici, fie înaintea listării, fie ca alternativă la aceasta, ceea ce schimbă logica operațiunii. Dacă IPO-ul presupune transparență și competiție, negocierea directă implică selecția unui partener și un proces mai opac, în care statul poate obține capital, dar pierde avantajul descoperirii prețului în piață. Această posibilitate alimentează suspiciunile politice și explică reacția dură a PSD.
Sorin Grindeanu, președintele social-democraților, a declarat ferm: „PSD se opune vânzării companiilor de stat profitabile”, iar mesajul a fost amplificat prin declarații dure, comparând listarea unor companii precum Romgaz, CEC sau Portul Constanța cu „a fura toată cămara”. Ștefan-Radu Oprea, secretarul general al Guvernului, a criticat procedura, afirmând că documentul privind listarea „a fost introdus pe ordinea de zi în dimineața ședinței”, fără timp pentru analiză, și că jaloanele din PNRR vizează doar trei companii din energie și transport, „fără legătură cu CEC Bank, Loteria Română sau Portul Constanța”.
În acest peisaj, intervenția mediului de afaceri adaugă o dimensiune critică suplimentară. Florin Jianu a remarcat că „această măsură provine dintr-un jalon în PNRR” și a avertizat că „s-a ieșit mult prea târziu cu explicațiile necesare”, sugerând că întârzierea și politizarea subiectului pot compromite un instrument care ar fi trebuit deja implementat și pot afecta credibilitatea României în raport cu angajamentele europene.
Acest risc a fost confirmat și de intervenția publică a premierului Ilie Bolojan, care a avertizat că România ar putea pierde 7,3 miliarde de euro din PNRR dacă nu adoptă rapid un set de măsuri esențiale, una dintre ele vizând direct guvernanța companiilor de stat. Măsura presupune „îmbunătățirea cadrului procedural de implementare a principiilor guvernanței corporative”, reducerea numirilor interimare în consiliile de administrație cu 50% la nivel central și cu 10% la nivel local, precum și adoptarea unei legislații privind regimul proporțional de raportare. Penalizarea pentru neîndeplinirea acestui jalon este de 771 de milioane de euro. Această intervenție leagă direct tema listărilor de reforma guvernanței corporative și arată că disputa nu mai este doar internă, ci are consecințe financiare concrete în relația cu Uniunea Europeană.
Din punct de vedere economic, analiza arată că nu toate companiile au același profil și șanse de listare. Hidroelectrica și Romgaz sunt cele mai probabile candidate pentru noi tranzacții, fiind deja listate și atractive pentru investitori. CEC Bank rămâne un caz cu potențial ridicat, dar depinde de voința politică. Aeroporturi București și Portul Constanța sunt active valoroase, dar foarte sensibile politic, ceea ce reduce probabilitatea listării rapide.
Salrom și Cuprumin necesită pregătire suplimentară, iar Loteria Română sau Imprimeria Națională sunt, în prezent, mai degrabă teorii. Industria de apărare este practic exclusă.
În acest context, câștigătorii și perdanții devin relativ evidenți. Statul ar câștiga lichiditate într-un moment de presiune bugetară, piața de capital ar câștiga dimensiune și relevanță, iar investitorii ar avea acces la active strategice. Pe de altă parte, structurile care funcționează în opacitate și depind de controlul politic direct ar pierde. Blocarea listărilor ar inversa aceste efecte și ar menține un model în care decizia administrativă prevalează asupra semnalului de piață.
În concluzie, disputa nu mai este doar despre „d
