Compania aeriană germană Lufthansa a anulat începând de luni aproximativ 120 de zboruri zilnice și a anunțat că va renunța la rutele neprofitabile cu plecare din München și Frankfurt până în luna octombrie, conform informațiilor furnizate de Financial Times.
„În total, 20.000 de zboruri pe distanțe scurte vor fi eliminate din program până în octombrie”, a comunicat Lufthansa marți.
Planul detaliat pentru lunile de vară va fi publicat „la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai” și va include „optimizări ale ofertei pe distanțe scurte pentru întreg sezonul de vară, asigurând astfel stabilitatea programului de zbor”, a adăugat compania.
Anunțul a fost făcut în contextul în care miniștrii Transporturilor din Uniunea Europeană s-au reunit marți pentru a discuta măsuri menite să prevină o criză de kerosen, după ce Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că stocurile din Europa ar putea scădea sub nivelul de șase săptămâni.
Uniunea Europeană examinează opțiuni precum importul unui tip alternativ de combustibil pentru avioane din Statele Unite, care nu este utilizat în mod obișnuit în Europa, precum și posibiliatea de a permite companiilor aeriene să alimenteze cantități mai mari de combustibil în afara regiunii, a declarat comisarul european pentru transporturi, Apostolos Tzitzikostas.
Comisia Europeană va anunța planuri pentru o monitorizare mai strictă a stocurilor de combustibil și, eventual, redistribuirea acestora între statele membre.
„Dacă această criză continuă, suntem pregătiți să intervenim și să oferim mai multă flexibilitate companiilor aeriene”, a declarat Tzitzikostas.











