„Când eram mic, eram pus de maică-mea să cânt la biserică. Nu am fost pasionat de chestia asta. Pe parcurs, între adolescență și maturitate, am început să prind o pasiune pentru Celine Dion, de exemplu. Și de acolo, efectiv, m-am «aruncat» în visul ăsta”, povestește Beni Mihai, într-un interviu pentru MEDIAFAX.
Beni compune muzică de mai bine de 15 ani. „Am compus și muzică religioasă înainte, cânt muzică clasică, internațională, pop și așa mai departe”, adaugă artistul.
La început, a cântat într-un bar din Timișoara, la invitația unei prietene, însă nu se simțea apreciat, deoarece lumea nu venea la concerte.
„Nu am fost bine primit. Am încercat să am spectacole, lumea nu venea. Artiștii de pe scena locală chiar sufereau și atunci și suferă și acum. Dar eu nu m-am transformat în caracter de Drag Queen din cauza asta”, mărturisește Beni.
Totul s-a schimbat pentru tânărul artist, în urmă cu trei ani, când a primit invitația să cânte ca Drag Queen la un bar din București, deținut de un patron norvegian.
„Mi-am dat seama că pot să evoluez ca voce, că nu mai am anxietate, nu mai îmi tremură mâinile pe scenă, pot să-mi construiesc singur peruci, accesorii, ținute – chestii pe care eu nu le-am făcut deloc, înainte. Și cumva te face să te simți bine în pielea ta, ca să zic, te liniștești”, mărturisește Beni.
Ușile s-au deschis, spune el. De atunci, Beni a participat la o serie de concursuri muzicale. În martie 2025, a participat la X Factor, iar în octombrie a câștigat cea de-a opta ediție a emisiunii „The Ticket” și s-a calificat în finală, prestația sa fiind apreciată de jurați.
El afirmă că experiența i-a schimbat „complet” viziunea ca artist. „Mi-a dat încredere enormă și n-aș putea să fiu mai recunoscător cu tot ce s-a întâmplat acolo. Toți m-au iubit, m-au susținut, mi-au dat timp să mă pregătesc. Cred că cea mai mare provocare din viața mea a fost această experiență. Aș repeta-o zi de zi fără să mă plictisesc”, subliniază artistul.
În 2026, Beni s-a calificat la Eurovision, acolo unde a ajuns până în semifinală. A participat cu propriul cântec, numit „Angels”.
„Nu m-am dus cu așteptări. M-am dus să-mi prezint talentul artistic și mă bucur că s-a întâmplat chestia asta și că sunt primul Drag Queen din România care să ajungă și la Eurovision”, spune Beni.
El afirmă că rolul de Drag Queen l-a schimbat: „Nu există persoană în lumea asta care să abordeze un caracter de Drag și să nu se simtă încrezător. Arta asta te transformă, indiferent de cine ești. Poți să fii sărac sau milionar – când ești pus în caracter «Drag» ești altcineva. Ești omul pe care tu-l creezi ca atitudine. Este o mască puternică de protecție, de exprimare”, declară cântărețul.
Întrebat despre cum își gestionează criticile legate de arta sa mai puțin obișnuită, Beni recunoaște că nu-l deranjează să primească critici, cu toate că la început, înainte să facă „Drag”, acestea îl afectau.
„Nu am întâlnit niciodată un om care are niște studii superioare sau un nivel de educație, care să mă jignească sau să mă critice. Chiar îmi doresc să se întâmple lucrul ăsta. Prefer să vină un val de hate pentru că mă propulsează să ajung la publicul care mă apreciază”, afirmă Beni.
„La început aveam chestia asta când nu eram «Drag» artist”, recunoaște el, referindu-se la faptul că părerile negative îl deranjau înainte să se apuce de acest gen de spectacole.
„Îmi cunosc nivelul. Știu că eu cânt din pasiune și voi aduce arta «Drag» ca lucru bun în România”, adaugă Beni.
De la o alternativă inedită a unei interdicții din Evul Mediu, spectacolele de „Drag” au devenit un adevărat mod de exprimare artistică.
În Anglia secolului XVI-lea, pe vremea Reginei Elisabeta, când piesele de teatru ale lui William Shakespeare erau puse în scenă, femeile nu aveau voie să urce pe scenă, iar rolurile feminine erau interpretate de bărbați, cu machiaj strident și rochii, care se bazau pe voce și gesturi pentru a da impresia de realism.
Câteva secole mai târziu, arta „Drag” a fost reluată și în SUA. Prima competiție de acest gen s-a desfășurat în anul 1867, cunoscută drept Balul de la Hamilton Lodge, din renumitul cartier istoric Harlem din New York. Între anii ’20 – ’30, scena a evoluat, câștigând popularitate în SUA. Atunci, termenul a început să fie preluat de comunitatea homosexualilor.
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști „Drag” de la acea vreme era Francis Renault. Acesta a cântat pe scenele teatrelor de cabaret din 42 de țări și era cunoscut pentru garderoba sa stridentă, formată din rochii cu pene de struț. O singură rochie costa, la acea vreme, 5.000 de dolari, potrivit Struthers Library Theatre.
În anii ’50, spectacolele au început să fie organizate în baruri din spații mai tolerante, precum „Black Cat” din San Francisco. În următorii ani, aceste localuri au fost special amenajate pentru comunitatea homosexualilor, iar fenomenul s-a extins chiar și în lumea cinematografiei, cele mai marcante filme, dar și documentare, fiind „Pink Flamingos” (1972), „Paris is Burning” (1990), sau chiar „Mica Sirenă” (1989), care îl avea în distribuție pe Drag Queen-ul cunoscut sub numele de Devine, care a stat la baza personajului „Ursula”.
Arta culturii „Drag” a fost promovată chiar și la TV în SUA, în cadrul emisiunii „RuPaul’s Drag Race”, ale cărei versiuni de spin-off continuă chiar și în prezent, numărând 18 sezoane.
