„Am pus în transparență un proiect de lege care îmbunătățește procedura de insolvență a persoanelor fizice și o face mai accesibilă pentru cei care au nevoie de ea”, a declarat ministrul Darău într-un mesaj publicat joi pe Facebook.
Printre măsurile principale propuse se numără reducerea pragului de acces la procedura de insolvență și protejarea locuinței de familie.
„Concret, reducem pragul de acces de la 15 la 10 salarii minime, astfel încât mai mulți oameni aflați în dificultate reală să poată intra în această procedură. Protejăm locuința familiei, dacă este singura și respectă standardele legale, astfel încât oamenii să nu fie scoși din propria casă. În același timp, le oferim acces și celor care își pot plăti datoriile, dar au nevoie de timp și de un plan clar de rambursare”, a precizat oficialul.
Ministrul a subliniat că scopul proiectului nu este eliminarea obligațiilor financiare, ci transformarea acestora în unele gestionabile.
„În felul acesta, procedura devine funcțională, datoriile devin gestionabile, iar oamenii au o șansă corectă să își revină, fără să piardă tot ce au. Nu vorbim despre a scăpa de obligații, ci despre a le face gestionabile”, a adăugat Darău.
Proiectul de lege se află în prezent în etapa de avizare și consultare publică, urmând să fie supus aprobării Executivului după finalizarea acestor proceduri.













