„Am sunat-o în această seară pe Anita Orban, viitoarea ministră de externe a Ungariei, pentru a o felicita pentru victoria electorală. A fost un prim contact oficial cu un reprezentant al viitorului Guvern vecin, prilej cu care am împărtășit bucuria acestui moment istoric de schimbare. I-am transmis admirația mea pentru mobilizarea exemplară a poporului ungar și a etnicilor maghiari, dar și echipei sale pentru o campanie construită autentic, printre oameni”, a declarat Oana Țoiu într-o postare pe platforma X.
„Rezultatul de ieri a demonstrat că, indiferent de cât de mare este controlul unor politicieni asupra sistemelor de putere, acesta nu poate fi menținut la nesfârșit. Puterea cetățenilor care aleg să ceară un viitor mai bun prin vot este suverană, iar Anita a subliniat, în repetate rânduri, că alegerea de ieri a fost una clară: o schimbare de regim”, a adăugat Oana Țoiu.
Ministra de Externe a subliniat că discuția s-a concentrat pe „o nouă abordare a politicii externe a Ungariei”, bazată pe respect reciproc și pe obiectivul comun de a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor din cele două țări printr-o colaborare mai strânsă.
„De asemenea, am revizuit formatele regionale prezidate de România în acest an, pe care le considerăm oportunități majore pentru a consolida perspectiva noastră comună în regiune”, a precizat Țoiu.
La finalul discuției, ministra de Externe a României i-a propus Anitei Orban să efectueze o vizită în România.












