„Republica Moldova primește un semnal clar de încredere din exterior. Nu este o opinie politică. Este o evaluare independentă, tehnică, a modului în care statul își gestionează economia și finanțele. Moldova devine mai stabilă, mai predictibilă și mai respectată”, a afirmat premierul Alexandru Munteanu.
Conform unui comunicat emis de Guvern, ratingul B2 sugerează că Moldova se confruntă în continuare cu provocări economice și geopolitice, însă a demonstrat o capacitate semnificativ îmbunătățită de a gestiona riscurile financiare, politice și sociale.
Acest lucru înseamnă un acces mai bun la finanțare internațională, costuri reduse pentru împrumuturile externe și o atractivitate crescută a țării pentru investiții străine și proiecte de dezvoltare.
„Această evoluție reflectă direcția pe care mergem: instituții mai puternice, reforme reale, independență energetică și pași clari spre Uniunea Europeană. Este rezultatul unei munci coordonate la nivel de instituții: atunci când există coerență, responsabilitate și decizii asumate, rezultatele încep să se vadă și din exterior,” a mai adăugat premierul.













