Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat vineri legea bugetului de stat pentru anul 2026, care va fi trimisă la Monitorul Oficial şi va intra în vigoare imediat după publicare.
Administraţia Prezidenţială a comunicat că şeful statului a semnat, de asemenea, decretul pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2026, precum şi decretul care aprobă plafoanele unor indicatori din cadrul fiscal-bugetar pentru acelaşi an.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi seară că „în secunda” în care va primi motivarea Curţii Constituţionale a României referitoare la respingerea contestaţiilor AUR la legile bugetului, va promulga legea bugetului de stat.
Curtea Constituţională a publicat vineri motivarea deciziilor de respingere a sesizărilor AUR în legătură cu bugetul de stat pe 2026 şi bugetul asigurărilor sociale de stat, ceea ce a permis trimiterea legii pentru promulgare preşedintelui Nicuşor Dan.













