O româncă a petrecut 20 de ani călătorind între Iran și România, împărtășind experiențele sale despre viața ca femeie străină într-o societate islamică, precum și despre diferențele dintre tinerii protestatari din Teheran și părinții lor.
Simona Karimi a trăit o experiență dramatică la vârsta de 23 de ani, când soțul ei, de origine iraniană, a decedat în timpul unei vacanțe în Thailanda. În acel moment, ea era însărcinată în patru luni și a solicitat ajutorul familiei soțului pentru a-l repatria, vizitând pentru prima dată Iranul la înmormântarea acestuia.
Acolo, a descoperit o lume cu care a învățat să se adapteze, astfel încât copilul să poată să-și cunoască ambele familii.
„Mi-am dorit să-i cunosc familia. Am văzut și anumite lucruri care nu fac parte din lumea mea, nu fac parte din lumea noastră și care pentru noi sunt de neconceput purtatul acestui veșmânt pe cap. Surorile lui mi-au spus cum să mă port, ce să fac.”
„Nu a fost vorba de mine, era o tânără iraniancă de o frumusețe răitoare. Era îmbrăcată modern, cu o rochiță destul de scurtă, până la genunchi, și în momentul în care a realizat că sunt cei care probabil să-i dea amendă sau cine știe ce să se întâmple cu ea, a pus repede chadorul pe ea, s-a acoperit și a scăpat.”
„Nu puteam să ies așa pe stradă, dar dacă mă acopeream corespunzător nu era nicio problemă. Totuși, eu arătând ca o europeană, automat nu puteam să ies pe stradă, eram tot timpul vizată de către cineva. V-ați simțit tot timpul în gardă din acest punct de vedere? Da, da. Trebuia să stau în permanență cu cineva care cunoștea oamenii.”
Ultima dată când a vizitat Iranul, cu câțiva ani în urmă, Simona a observat schimbări în societatea iraniană. Tinerii își doreau o lume diferită.
„Dacă la începutul anilor 2000 femeile trebuiau să stea cu acea eșarfă, să-și acopere părul tot timpul, să fie impecabile și să evite problemele cu autoritățile, acum începuseră să-și lase eșarfa de la jumătatea capului, să se vadă și din păr. Băieții aveau mult mai multă libertate. Tinerii de acolo își doresc să evolueze la nivel mondial, de exemplu, nu pot participa la concursuri internaționale de robotică. Societatea îi limita, iar această frustrare a poporului tânăr s-a văzut chiar și săptămânile trecute.”
Înainte de începerea războiului, în ianuarie 2026, aproximativ 400 de români se aflau în Iran, conform Ministerului Afacerilor Externe.
