Senatorul a afirmat că AUR respinge forma actuală a proiectului de buget propus de Guvernul Bolojan, argumentând că acesta nu reflectă realitatea economică marcată de criza inflației. El consideră că povara fiscală este transferată exclusiv pe umerii cetățenilor și afacerilor românești.
„Respingem cu desăvârșire proiectul de lege al bugetului, așa cum a fost trimis de guvern către Parlament, din două motive mari”, a declarat senatorul.
Primul motiv este ignorarea evoluțiilor care au avut loc după 1 ianuarie 2026, inclusiv recesiunea majoră, care a dus la o contracție de 1,9% în trimestrul 4 al anului trecut. Al doilea motiv, care nu este luat în considerare, este criza inflaționistă generată de creșterea prețurilor la țiței, gaze naturale și îngrășăminte chimice.
Un alt motiv pentru respingerea acestui proiect de lege este, conform senatorului AUR, faptul că filosofia politică din spatele propunerii aruncă povara ieșirii din criză doar pe umerii populației și companiilor, ignorând total administrația publică. „Statul nu este pus să suporte în niciun fel povara economică a situației în care tot statul ne-a adus”, a subliniat senatorul.
Petrișor Peiu, a subliniat că propunerile coaliției de guvernare sunt paradoxale. „Guvernul propune o scădere, în termeni reali, a veniturilor din impozitul pe profit și impozitul pe venit, ceea ce înseamnă o scădere a veniturilor și profiturilor companiilor. În același timp, ne propune creșterea veniturilor din TVA, ceea ce este paradoxal, că ar însemna o creștere a consumului”, a explicat el.
Senatorul a menționat că bugetul alternativ AUR urmărește o echilibrare a poverii fiscale între cetățeni, întreprinderi și administrația publică supradimensionată.
Printre măsurile prezentate de senatorul AUR se numără revenirea la cotele TVA dinainte de luna august 2025, scutirea de impozit pe locuința de domiciliu și interzicerea deductibilității cheltuielilor multinaționalelor pentru anumite servicii.
„Propunem reducerea cotei TVA standard de la 21% la 19% și a cotei TVA reduse de la 11% la 9%, ceea ce ar avea un impact de scădere a veniturilor cu 13,7 miliarde de lei.
De asemenea, scutirea de impozit pe locuința de domiciliu, în maxim 150 de metri pătrați, ar duce la o scădere a veniturilor bugetare cu 9,8 miliarde de lei.
În contrapartidă, propunem interzicerea deductibilității cheltuielilor de consultanță, management și drept de proprietate intelectuală cu terții afiliați ale companiilor naționale, precum și plafonarea cheltuielilor cu dobânzile la creditele intragrup ale companiilor multinaționale, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra veniturilor, de 3,2 miliarde de lei”, a precizat Petrișor Peiu.
Senatorul AUR a menționat că bugetul alternativ include corectarea nedreptăților la care au fost supuse mamele și categoriile vulnerabile prin plata CASS.
„Propunem revenirea la scutirea de CASS pentru mame, veterani și văduve de război, foști deținuți politici și personal monahal, cu un impact de 600 de milioane la venituri, un impact negativ”, a adăugat el.
Alte măsuri susținute de AUR pentru legea bugetului includ indexarea pensiilor și reducerea cheltuielilor publice ale statului.
„Mai propunem indexarea pensiilor cu 5%, cu un impact asupra cheltuielilor de 7,9 miliarde de lei. De asemenea, propunem reduceri de cheltuieli cu personalul de 5%, ceea ce ar reprezenta rata de ieșire naturală din sistem, având un impact de reducere a cheltuielilor de 8,4 miliarde de lei.
Reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunurile și serviciile, precum și a unor cheltuieli pentru achiziția de echipamente, ar avea un impact de reducere a cheltuielilor de 11,5 miliarde de lei.
De asemenea, se propune reducerea investițiilor din surse naționale, fără a afecta cele din fonduri europene, cu un impact de 9,2 miliarde de lei.
În ansamblu, AUR propune reducerea veniturilor statului cu 20,9 miliarde de lei și reducerea cheltuielilor cu 21,2 miliarde de lei, ceea ce ar duce la un deficit bugetar cu 200 de milioane mai mic decât cel propus de guvern, ajungând la un deficit bugetar de 127,5 miliarde de lei”, a declarat senatorul Petrișor Peiu.
Liderul AUR a subliniat că filozofia politică din spatele propunerii de buget alternativ „este să nu punem toată povara pe cetățeni și pe firme, ci să impunem și statului ajustarea dimensiunii, pentru a deveni mai eficient”, a concluzionat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.













