Convorbirea dintre Ilie Bolojan și Alteța Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan a avut loc într-un cadru de prietenie și colaborare între România și Emiratele Arabe Unite.
Bolojan a exprimat solidaritatea sa deplină cu poporul emirian, în contextul actualelor provocări de securitate din Orientul Mijlociu, care au avut un impact și asupra Emiratelor Arabe Unite. El a transmis un mesaj de susținere, dorindu-le putere și reziliență pentru a depăși aceste momente dificile.
În același timp, prim-ministrul a mulțumit personal AS Șeicului Mohamed bin Zayed Al Nahyan și autorităților pentru sprijinul acordat cetățenilor români care locuiesc, lucrează sau vizitează Emiratele Arabe Unite.
Premierul Ilie Bolojan a solicitat asistența Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea culoarelor de zbor necesare operării companiilor aeriene românești, astfel încât cetățenii români să poată reveni în siguranță în țară.
Cei doi lideri au convenit să continue colaborarea și coordonarea pentru a identifica cele mai bune soluții în sprijinul cetățenilor români aflați în regiune.













