Iranul afirmă că are dreptul de a dezvolta energia nucleară în scopuri pașnice, inclusiv prin îmbogățire, și consideră că nu ar trebui să fie izolat sau să i se refuze tehnologia disponibilă altor națiuni, conform CNN.
Statele Unite acceptă dreptul Iranului la energia nucleară civilă, însă nu au încredere în asigurările oferite de Teheran cu privire la intențiile pașnice ale programului său de îmbogățire.
Iată câteva motive care ar putea explica refuzul Iranului de a ceda:
Mândria națională și suveranitatea
Pentru Teheran, programul nuclear este esențial pentru identitatea sa ca națiune modernă. Iranul, cu o populație de 92 de milioane de locuitori și o civilizație ce se întinde pe 2.500 de ani, a fost odată un rival de seamă al Greciei și Romei antice. Imaginea sa istorică reflectă puterea civilizațională, nu statutul de stat periferic care poate fi presat de alte țări.
Deținerea tehnologiei nucleare nu reprezintă doar o realizare tehnică, ci și o dovadă a suveranității Iranului și a progresului său în rândul puterilor globale.
„Dacă Iranul ar renunța complet la îmbogățirea uraniului, extremiștii ar percepe probabil aceasta ca o capitulare, mai ales dacă relaxarea sancțiunilor ar fi limitată”, a afirmat Sanam Vakil, de la think tank-ul Chatham House din Londra.
Descurajare și pârghie
Chiar dacă Iranul este sincer în declarațiile sale că nu va urmări niciodată fabricarea unei bombe, îmbogățirea îi oferă o pârghie strategică semnificativă ca stat prag nuclear – având capacitatea de a construi o armă, dacă ar decide să o facă. În viziunea Teheranului, abilitatea de a-și schimba rapid deciziile este o modalitate de a preveni coerciunea sau atacurile din partea adversarilor săi.
Iranul a demonstrat această abordare după retragerea lui Trump din acordul nuclear din 2015, îmbogățind treptat uraniul la niveluri mult mai mari decât cele necesare pentru producția de energie civilă. Mesajul implicit adresat Washingtonului a fost clar: acordul din 2015 impunea limite verificabile la nivel internațional asupra îmbogățirii uraniului de către Iran, iar fără acesta, aceste limite nu mai erau aplicabile.
Totuși, această strategie s-a întors împotriva Iranului. În loc să determine Washingtonul să revină la acord, a condus la un atac surpriză din partea Israelului în iunie 2025 și la primele lovituri militare directe ale Americii pe teritoriul iranian.
Ce spun experții
Războiul de vară de 12 zile „probabil a forțat Teheranul să-și reevalueze această strategie”, a declarat Danny Citrinowicz, cercetător principal în cadrul Programului Iran și Axa Șiiților al Institutului pentru Studii de Securitate Națională din Tel Aviv, Israel. „Amploarea și precizia atacurilor americane și israeliene au demonstrat că statutul de prag nu protejează Iranul de acțiuni militare”.
Cu toate acestea, este puțin probabil ca Teheranul să renunțe la programul său nuclear, conform lui Danny Citrinowicz. Din perspectiva sa, „renunțarea completă la programul nuclear ar expune Iranul la coerciune și posibile atacuri în viitor”.
