Sindicatul intenționează să se adreseze Procurorului General al României pentru a solicita președintelui declanșarea urmăririi penale.
Iordache a comentat, la Antena 3 CNN, că „dacă ne uităm foarte atent la legea 115/1999, articolul 8, aliniat 1, litera a), coroborând cu toate punctele de vedere și observațiile de la instituțiile statului, inclusiv cele două instituții de rang constituțional, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ, vedem de fapt că această ordonanță este o fraudă. Și atunci, dacă ne revenim la legea 115/1999, articolul 8, aliniat 1, litera a), regăsim acolo că împiedicarea prin mijloace frauduloate a exercitării unui drept sau a unei libertăți a unui cetățean reprezintă infracțiune și este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.”
Iordache a subliniat că angajații Guvernului nu mai pot continua să încalce Constituția, adăugând că metodele utilizate „sunt unele frauduloate, de vreme ce inoculezi din opinii publice și tuturor că avizele și avertismentele instituțiilor, inclusiv ale membrilor Guvernului, nu sunt decât simple avize de luat, adică o procedură administrativă”.
Iordache a mai afirmat că „aceste avize vin din partea unor experți, din partea unor instituții care sunt îndrituite din punct de vedere constituțional să respecte ordinea constituțională și ordinea de drept în România, dacă ea mai există la acest moment”.
Practic, sindicaliștii au înaintat o solicitare către Parlament și una către Parchetul General, având în vedere premierul și ministrul Dezvoltării. De asemenea, o altă solicitare a fost adresată direct premierului Ilie Bolojan, pentru a solicita încuviințarea urmăririi penale a unui membru al Guvernului, respectiv a lui Cseke Attila.













