„Nu îmi pare rău, nu regret. (…) Eu nu consider normal un astfel de comportament în Senatul României. Vorbesc despre Senat pentru că este instituția pe care o conduc și astfel de lucruri nu pot fi tolerate”, a afirmat Abrudean la Antena 3 CNN, când a fost întrebat despre reacția sa.
Abrudean a menționat că referirea sa se adresa „unor colegi” care filmau și vociferau agresiv, perturbând activitatea Senatului, subliniind că nu face generalizări: „am un respect pentru toți colegii mei, dar există o limită”.
Președintele Senatului a specificat că a luat măsuri pentru restabilirea ordinii și că a sesizat comisia juridică.
„Din perspectiva disciplinară am transmis Comisiei juridice, care este responsabilă să ia o decizie, să analizeze și să aplice sancțiunile necesare. Pentru că nu este un comportament care ne face cinste”, a declarat acesta.
„Și eu nu vreau ca în Senatul României, cât timp voi fi eu președinte, să mai avem astfel de manifestări. Oamenii trebuie sancționați și cred că trebuie să înțeleagă cu toții că nu de aia au fost trimiși acolo”, a adăugat Abrudean.













