„Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară al apartenenței noastre la Uniunea Europeană, asumat politic, instituțional și public. Acest demers se poate realiza gradual, în așa fel încât integrarea să fie bine pregătită și fără dificultăți”, afirmă Victor Negrescu într-o postare pe Facebook, duminică.
El subliniază că introducerea monedei Euro reprezintă stabilitate pentru cetățeni, dobânzi mai mici, protecție pentru salarii și pensii, precum și reguli clare pentru economie, fiind un „scut real” în contextul unei Europe afectate de șocuri economice. Europarlamentarul român evidențiază că România este deja profund conectată la zona euro, însă fără drept de decizie.
Negrescu observă că țările din regiune care au adoptat moneda euro beneficiază de costuri de finanțare mai reduse, iar acest avantaj se reflectă asupra populației: „În România, dobânzile mai ridicate generează credite mai scumpe, presiune pe buget și amânarea investițiilor. Croația și Bulgaria au demonstrat că acest pas este realizabil atunci când există voință politică și onestitate față de cetățeni. De asemenea, există un risc major: o Europă cu mai multe viteze. Zona euro își dezvoltă propriile mecanisme de finanțare și investiții, de la instrumente de stabilizare la capacități bugetare dedicate. Dacă rămânem în afara acestui nucleu, riscăm să fim excluși din deciziile esențiale privind viitoarele fonduri, regulile fiscale sau marile proiecte strategice.”
Europarlamentarul menționează că euro devine din ce în ce mai puternic în arhitectura financiară globală, iar, începând din ianuarie, odată cu aderarea Bulgariei, moneda unică va fi utilizată în 21 dintre cele 27 de state membre.
„Aderarea la euro ar însemna o Românie care nu stă la periferie. Aceasta ar aduce influență, stabilitate și costuri mai mici pentru cetățeni și economie. Este momentul să facem pașii decisivi. De aceea, împreună cu colegii din PES Activists România, vom lansa o campanie publică de informare și vom continua dialogul cu toți actorii relevanți pentru identificarea celor mai bune soluții”, adaugă Victor Negrescu.













