„Am dorit să înțeleg care este starea actuală în legătură cu cele două legi care întârzie, respectiv cea referitoare la reduceri în administrația publică și cea privind relansarea economică.
Mi s-a comunicat că sunt foarte aproape de a fi adoptate prin ordonanță de urgență.
Am întrebat despre buget și am aflat că săptămâna viitoare ar putea începe dezbaterea”, a declarat președintele Nicușor Dan, joi seara, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, când a fost întrebat despre discuțiile cu liderii coaliției de guvernare cu privire la măsurile economice.
„Toată lumea este deschisă să continue”
Președintele, aflat în prezent la Washington pentru Consiliul pentru Pace, a subliniat că românii nu trebuie să se aștepte la noi creșteri de taxe sau măsuri suplimentare care să le afecteze și mai mult puterea de cumpărare.
De asemenea, a menționat că, deși există divergențe în ceea ce privește bugetul, nu există semne de ruptură politică.
„Prin negociere, care este esențială în politică, toată lumea este dispusă să continue în această formulă guvernamentală”, a afirmat el.
Nu vor mai fi majorări de taxe
Președintele a recunoscut dificultățile economice cu care se confruntă românii: „Nu e ușor când inflația este de 10% și puterea de cumpărare a scăzut cu 10%. Aceasta este principala temă de discuție între clasa politică și societate”, a declarat el.
În aceeași discuție, Nicușor Dan a precizat că măsurile adoptate de administrația Bolojan, deși dure, au fost necesare pentru a evita o criză mai gravă, inclusiv intervenția Fondului Monetar Internațional.
Vor mai exista majorări de taxe?
„Oamenii au suportat deja un cost și, în perioada următoare, nu vor exista turbulențe care să le afecteze și mai mult situația”, a concluzionat Nicușor Dan.













