Discuțiile au inclus alinierea politicilor în domeniul rezilienței climatice și gestionării apei, sporirea eficacității Uniunii Europene în negocierile internaționale legate de schimbările climatice, precum și abordarea principalelor lacune din legislația actuală a Uniunii, conform unui comunicat emis de Ministerul Mediului.
În prima sesiune, axată pe construirea unei Europe reziliente, s-au analizat măsuri prin care legislația și finanțarea pot întări alinierea politicilor europene referitoare la climă și la gestionarea apei.
„Pentru România, este esențial ca viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034 să direcționeze fonduri specifice către proiectele legate de apă. Investițiile ar trebui să se concentreze pe gestionarea durabilă a apei, dar și pe cercetare, inovare și digitalizare în acest sector”, a afirmat ministra Diana Buzoianu.
În cadrul întâlnirii, au fost evidențiate și așteptările legate de noul Act privind Economia Circulară.
„România susține dezvoltarea Actului privind Economia Circulară ca un instrument-cheie pentru îmbunătățirea accesului Uniunii Europene la resurse, creșterea autonomiei strategice și sporirea competitivității. Promovăm o abordare pragmatică, bazată pe transparență, cooperare regională și utilizarea eficientă a fondurilor europene. Economia circulară nu este doar un obiectiv ecologic, ci o componentă crucială care poate susține economia națională. Am prezentat în cadrul Consiliului informal implementarea SGR-ului, un exemplu de succes care demonstrează cum putem colabora cu actorii privați pentru a elimina plasticul și sticlele din natură și a le reutiliza prin reciclare”, a declarat ministra Mediului.
Conform comunicatului Ministerului Mediului, în 2025, consumatorii au returnat peste 5,2 miliarde de ambalaje prin Sistemul Garanție–Returnare (SGR).
De asemenea, Diana Buzoianu a invitat miniștrii să participe la Conferința Europeană privind Sistemul Garanție–Returnare, programată să aibă loc la București pe 18 martie 2026, un eveniment dedicat implementării economiei circulare.













