Un incendiu a avut loc duminică dimineață, în jurul orei 5:30 (ora Angliei), în unitatea de endoscopie a spitalului. Peste 200 de pacienți au fost evacuați, iar drumurile de acces din jurul clădirii au fost închise, conform informațiilor din Serviciul Național de Sănătate din Regatul Unit.
Niciun pacient nu a suferit răni, însă zonele afectate de incendiu au fost distruse de flăcări. Cabinetul în care a izbucnit incendiul a fost complet carbonizat, iar alte câteva încăperi au suferit de asemenea daune, așa cum reiese din fotografiile difuzate de presa britanică.
Incendiul de la Spitalul Universitar Southampton a provocat „daune semnificative” unei părți a spitalului, ceea ce va avea un impact în zilele următoare asupra unor programări pentru consultații externe. Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută.
Potrivit serviciului de pompieri din Hampshire și Wright Ile, 110 salvatori au intervenit la fața locului, conform Sky News.
Pacienții evacuați au fost mutați în alte secții ale spitalului sau pe holuri, unde au fost îngrijiți de personalul medical. Reprezentanții spitalului au organizat externarea unei părți dintre pacienți duminică.
Reprezentanții unității spitalicești au subliniat că incendiul a provocat daune semnificative. „Impactul incendiului a fost semnificativ și ne va limita capacitatea de a desfășura toate activitățile planificate pentru ziua de luni. Aceasta înseamnă că unele intervenții chirurgicale vor trebui anulate, iar noi vom contacta astăzi toți pacienții afectați prin telefon, e-mail sau SMS”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului.
În plus, secția de Urgențe a spitalului nu va primi pacienți, cu excepția cazurilor în care starea acestora este deosebit de gravă și le pune în pericol viața sau integritatea.













