Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a solicitat Procuraturii Generale și Serviciului de Informații și Securitate să demareze proceduri penale împotriva președintei Maia Sandu, acuzând-o de „trădare” în urma unor declarații făcute într-un interviu pentru presa britanică, în care a discutat despre posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România, conform .
Într-un comunicat oficial, PSRM a afirmat că declarațiile președintei constituie „un act deschis de trădare politică îndreptat împotriva statalității moldovenești, a Constituției, suveranității și neutralității țării”.
Socialiștii susțin că Maia Sandu a recunoscut public că nu consideră Republica Moldova „o valoare ce merită păstrată” și că ar fi dispusă să susțină „distrugerea acesteia”.
„De facto, Maia Sandu a recunoscut public că nu consideră Republica Moldova o valoare ce merită păstrată și că este dispusă să susțină distrugerea acesteia. Aceasta reprezintă o trădare directă a intereselor naționale, exprimată conștient, public și pe o platformă străină”, se arată în comunicatul formațiunii, care a cerut demisia imediată a președintei.
Declarațiile controversate au fost făcute într-un interviu acordat de Maia Sandu unor jurnaliști britanici, în care a afirmat că ar vota „DA” la un eventual referendum privind unirea Republicii Moldova cu România. Totuși, președinta a subliniat că este conștientă că, în prezent, nu există o majoritate în rândul populației care să susțină această opțiune și că, din acest motiv, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană reprezintă obiectivul strategic realist al țării.
Maia Sandu a justificat aceste declarații invocând contextul geopolitic regional și amenințările la adresa securității Republicii Moldova, în special din partea Federației Ruse, adăugând că orice decizie privind viitorul statului trebuie să fie luată de cetățeni, prin mecanisme democratice.
Până în prezent, instituțiile vizate de solicitarea PSRM nu au comentat public cererea de punere sub acuzare, iar Președinția nu a anunțat dacă va reacționa oficial la acuzațiile formulate de socialiști.













