„Am lansat două noi finanțări foarte importante din fonduri europene: 102 milioane Euro pentru tineri, în special cei care nu sunt nici la școală, nici în câmpul muncii; 170 milioane Euro pentru energie verde și crearea de comunități de energie”, a declarat ministrul Pîslaru într-un mesaj publicat vineri.
Acesta a explicat că fondurile destinate tinerilor vor fi utilizate pentru sprijinirea celor care nu sunt înscriși în educație și nu sunt angajați. Pîslaru a subliniat importanța dezvoltării rețelelor de servicii pentru tineret și a centrelor de tineret, menționând că „România nu își mai poate permite să piardă nicio generație „pe drum”.
Termenul limită pentru depunerea proiectelor dedicate tinerilor este stabilit pentru 8 aprilie 2026.
Finanțările pentru energie verde sunt destinate dezvoltării comunităților de energie, în special în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, în cadrul Programului Tranziție Justă.
„Finanțăm panouri fotovoltaice, soluții eoliene, stocare, pompe de căldură și alte surse regenerabile pentru clădiri publice și gospodării, în vederea creării de comunități de energie. Beneficiarii sunt UAT-urile, care vor primi puncte suplimentare dacă încorporează în proiectul pe care îl depun gospodării interesate să intre într-o comunitate de energie alături de UAT-ul beneficiar”, a menționat Pîslaru.
Acesta a adăugat că astfel de comunități „sunt esențiale pentru viitorul României”, subliniind că ele contribuie la reducerea costurilor pentru consumatori, crescând independența față de fluctuațiile pieței și păstrând resurse financiare în economia locală.
Proiectele pentru energie verde pot fi depuse în perioada 25 februarie – 26 august.
„Toate informațiile detaliate sunt disponibile acum pe , site-ul oficial al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene”, a concluzionat mesajul.













