„Anul începe cu o veste bună pentru drumul României către OCDE – am primit cel de-al 18-lea Aviz Formal. Este vorba despre Comitetul pentru Chimicale și Biotehnologie”, a declarat Luca Niculescu, coordonator național pentru procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), într-o postare pe Facebook.
Conform spuselor sale, acest aviz confirmă progresele României în domeniul protecției mediului și sănătății publice, gestionării substanțelor chimice și utilizării responsabile a biotehnologiilor.
Niculescu a subliniat că avizul este rezultatul colaborării strânse între mai multe instituții, inclusiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – care a acționat ca punct focal național, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția pentru Mediu, Garda Națională de Mediu, Autoritatea Națională Fitosanitară și Autoritatea Vamală. Aceste instituții au lucrat împreună pentru a stabili reguli mai clare, controale mai eficiente și pentru a preveni mai bine riscurile de mediu, inclusiv combaterea comerțului ilegal cu pesticide.
„Mulțumiri tuturor celor care, în ultimii trei ani și jumătate, s-au implicat pentru ca acest capitol să fie trecut cu succes. Mulțumiri și statelor membre OCDE, precum și secretariatului organizației, pentru ghidare și sprijin constant”, a adăugat oficialul.
El a menționat că România a obținut 18 din cele 25 de avize formale necesare pentru aderarea la OCDE.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cuprinde 38 de state, printre cele mai dezvoltate din lume din punct de vedere economic, având ca scop promovarea celor mai bune politici publice destinate susținerii creșterii economice, prosperității și dezvoltării durabile.













