Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a adresat o solicitare oficială autorităților din România pentru a declara anul 2026 drept „Anul Americii în România”, cu ocazia celebrării a 250 de ani de la Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.
Conform unui comunicat de presă, „anul 2026 reprezintă un moment istoric de importanță globală”. Statele Unite ale Americii sărbătoresc un sfert de mileniu de existență ca națiune fondată pe valori fundamentale precum libertatea, suveranitatea, credința, democrația și libertatea de exprimare. Aceste valori au influențat profund evoluția lumii moderne și rămân esențiale pentru viitorul Europei și al României, afirmă reprezentanții AUR.
AUR a subliniat, de asemenea, rolul Statelor Unite și leadership-ul global în anul 2026 sub conducerea președintelui Donald Trump.
„Anul 2026 este marcat nu doar de această aniversare istorică, ci și de rolul determinant jucat de Statele Unite ale Americii în arhitectura globală de securitate și libertate. Sub conducerea președintelui Donald Trump, considerat în 2026 cel mai important lider politic la nivel global, influența americană s-a resimțit atât pe scena internațională, cât și în relația cu Uniunea Europeană. Deciziile politice, strategice și economice ale administrației americane au avut un impact direct asupra direcției geopolitice a Europei, asupra securității continentului și asupra apărării valorilor democratice într-un context internațional tot mai instabil”, au declarat reprezentanții AUR.
În comunicatul de presă, AUR afirmă că America este un garant al libertăților în Europa și explică necesitatea declarării „Anului Americii în România”.
„Conform Strategiei de Securitate Națională a Statelor Unite ale Americii, SUA își asumă rolul de principal apărător al libertăților politice, al democrației și al libertății de exprimare în Europa, într-un moment în care aceste drepturi fundamentale sunt tot mai des contestate. În acest context, relația României cu Statele Unite nu este doar strategică, ci esențială pentru menținerea pluralismului politic, a libertății de opinie și a suveranității naționale. România și Statele Unite ale Americii sunt legate printr-un parteneriat strategic solid, cu dimensiuni politice, militare, economice și culturale vitale. SUA reprezintă principalul garant al securității României în cadrul NATO și un aliat-cheie în regiunea Mării Negre”, a concluzionat AUR.













