Peter Magyar a declarat că scrutinul din aprilie va reprezenta un „referendum” asupra direcției pe care o va urma Ungaria, în contextul celor 16 ani de guvernare a premierului Viktor Orban. El a criticat, de asemenea, legăturile strânse ale lui Orban cu Rusia și țări precum Kazahstan și Azerbaidjan, precum și obținerea statutului de observator al Ungariei în Consiliul Turcic.
„Acesta va fi un referendum: este evident că alegerea este între Europa sau Consiliul Turcic și dictatori. Se pune problema dacă Ungaria va continua acești 16 ani de declin sau dacă ne vom îndrepta spre Europa și dezvoltare, alăturându-ne polonezilor, slovenilor, cehilor și statelor baltice”, a afirmat Peter Magyar într-un interviu acordat agenției Reuters.
În cadrul interviului, liderul maghiar a menționat că, în cazul unei victorii, una dintre prioritățile sale va fi deblocarea fondurilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având în vedere că o parte semnificativă din aceste fonduri a fost înghețată din cauza problemelor legate de statul de drept. Ungaria are fonduri europene înghețate în valoare de 17 miliarde de euro, dintre care 11 miliarde sunt prin PNRR.
„Sper din tot sufletul că vom putea semna rapid un acord și, după un acord de principiu, poate chiar înainte de aprobarea legislației, distribuirea fondurilor va putea începe”, a adăugat acesta.
Pe plan extern, Peter Magyar a exprimat dorința de a avea relații „constructive și prietenoase” cu Statele Unite, chiar dacă președintele Trump și-a anunțat susținerea pentru Viktor Orban.
Un sondaj publicat miercuri a relevat că sprijinul pentru Tisza, formațiunea condusă de Peter Magyar, este de 42%, în timp ce Fidesz, formațiunea premierului Orban, beneficiază de susținerea a 31% dintre alegători.













