„Aș dori să vă atrag personal atenția asupra sancțiunilor impuse de Statele Unite mai multor cetățeni europeni, inclusiv a doi cetățeni francezi, Nicolas Guillou, judecător la Curtea Penală Internațională, și Thierry Breton, fost comisar european”, se menționează în scrisoarea adresată de liderul de la Paris omologului său american, conform publicației La Tribune, citată de Politico.
Emmanuel Macron a solicitat o reconsiderare a sancțiunilor adoptate de administrația americană, argumentând că acestea sunt „nejustificate”.
Sancțiunile au fost impuse de Washington în luna decembrie a anului precedent, persoanele vizate fiind acuzate de contribuția lor la cenzurarea discursului pe platforme americane. Marco Rubio a afirmat în decembrie că cele cinci persoane „au condus eforturi organizate pentru a constrânge platformele americane să cenzureze, să demonetizeze și să suprime punctele de vedere americane cărora le opun. Acești activiști radicali și ONG-uri au intensificat cenzura de către state străine, în fiecare caz vizând vorbitori americani și companii americane”.
În cazul sancționării lui Thierry Breton, care a ocupat portofoliul european pentru tehnologie, Washington a invocat implicarea sa în elaborarea Legii Serviciilor Digitale, o lege în baza căreia mai multe platforme americane, printre care și X, au fost sancționate.
Nicolas Guillou a fost sancționat după ce Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și al fostului ministru al apărării Yoav Gallant, acuzați de crime de război și crime împotriva umanității în contextul Războiului din Gaza.













