Acordul semnat între cele două cluburi prevede o opțiune de transfer definitiv, care va fi activată în cazul în care Timotej Jambor va avea performanțele dorite.
În 2024, Rapid l-a achiziționat pe Timotej Jambor de la MSK Zilina pentru suma de un milion de euro, însă atacantul nu a reușit să se impună în echipa din Giulești.
Slovacul a fost adus ca înlocuitor pentru Albion Rrahmani, dar adaptarea la cerințele echipei s-a dovedit a fi o provocare.
În cele 26 de meciuri disputate în tricoul Rapidului, Jambor a reușit să marcheze doar două goluri.
Conform informațiilor de pe site-ul de specialitate transfermarkt, valoarea sa pe piață este estimată la 400.000 de euro.
„Vă doresc mult succes în restul sezonului. Sper să vă îndepliniți obiectivele pentru care muncește toată lumea din club. Vă urez cât mai multe reușite și mult noroc! Hai Rapid!”, a transmis atacantul la despărțire, conform celor comunicate de FC Rapid.













