Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a convocat miniștrii din cabinetul restrâns de război pentru o ședință programată duminică, la ora 10.00, cu o oră înainte de reuniunea completă a guvernului.
Printre temele de discuție se numără tensiunile regionale și reacția guvernului israelian la formarea Consiliului pentru Pace pentru Gaza, a cărui componență executivă a fost anunțată vineri de Casa Albă, conform The Times of Israel. Această inițiativă este parte a planului administrației americane de gestionare a situației din teritoriu după încheierea ostilităților.
Consiliul pentru Pace va funcționa ca un organism internațional de coordonare pentru Gaza. În același timp, va fi înființat un Comitet Național pentru Administrarea Gazei, condus de un lider palestinian, care va avea responsabilitatea de a gestiona serviciile publice și administrația civilă din Fâșia Gaza. Cele două structuri vor beneficia și de sprijinul unei Forțe Internaționale de Stabilizare, menită să asigure securitatea.
Inițiativa americană include și o componentă financiară semnificativă, având în vedere că statele implicate în Consiliul pentru Pace sunt așteptate să contribuie substanțial la reconstrucția Gazei. Conform statutului Consiliului, statele care doresc să rămână membre pentru o perioadă mai mare de trei ani trebuie să aloce cel puțin 1 miliard de dolari în fonduri cash în primul an de la intrarea în vigoare a acestui statut.
Biroul lui Netanyahu a contestat public componența comitetului executiv al consiliului, argumentând că aceasta „nu a fost coordonată cu Israelul și contravine politicii sale”. Printre membrii consiliului se numără reprezentanți din Turcia și Qatar, state cu care Israelul întreține relații tensionate și care s-au exprimat împotriva politicii israeliene.
Premierul i-a solicitat ministrului de Externe, Gideon Sa’ar, să abordeze această problemă în discuțiile cu secretarul de stat american, Marco Rubio, în cadrul contactelor diplomatice dintre cele două părți.
De asemenea, pe agenda ședinței se află și situația din Iran, inclusiv posibilitatea ca președintele SUA, Donald Trump, să ordone un atac asupra unor ținte ale regimului de la Teheran. Săptămâna trecută, Benjamin Netanyahu a discutat cu Donald Trump despre riscurile unor lovituri împotriva țintelor iraniene. Surse apropiate Casei Albe au menționat că premierul israelian a afirmat că Israelul nu este complet pregătit să se apere în fața unor eventuale represalii din partea Teheranului.













