În anii ’70, analizele mostrelor recoltate de astronauții misiunilor Apollo au descoperit prezența apei, dioxidului de carbon, heliului și azotului în regolitul lunar. La început, aceste elemente au fost atribuite influenței vântului solar, care afectează constant Luna.
În 2005, cercetătorii din Japonia au avansat o ipoteză alternativă, sugerând că o parte din aceste substanțe ar putea proveni din atmosfera Pământului, posibil din perioadele timpurii ale planetei, înainte ca aceasta să dezvolte un câmp magnetic stabil, conform raportărilor CNN.
Cercetarea realizată de specialiști de la University of Rochester contestă această ipoteză tradițională. Noile date sugerează că câmpul magnetic al Pământului nu împiedică transferul de particule, ci poate chiar să îl faciliteze.
Simulările computerizate demonstrează că magnetosfera, „scutul” magnetic al planetei, direcționează particulele din atmosfera terestră către Lună. Acest fenomen se intensifică atunci când Luna traversează „coada magnetică” a Pământului, în timpul fazei de Lună plină.
Autorii studiului subliniază că acest mecanism nu este limitat la trecutul îndepărtat, ci continuă să funcționeze și în prezent. Prin urmare, oxigenul și azotul găsite pe Lună nu sunt doar vestigii ale formării sale, ci rezultatul unui schimb continuu de material între Pământ și satelitul său.
Rezultatele au fost validate prin compararea simulărilor cu datele obținute din mostrele Apollo 14 și Apollo 17.
Descoperirea prezenței elementelor precum oxigenul, hidrogenul și azotul în solul lunar ar putea avea o importanță crucială pentru viitoarele misiuni de explorare. Aceste resurse ar putea fi utilizate pentru producerea apei, combustibilului sau aerului respirabil, reducând astfel necesitatea transporturilor costisitoare de pe Pământ.
Cercetătorii consideră că regolitul lunar ar putea funcționa ca o arhivă naturală, păstrând informații despre compoziția atmosferei Pământului de-a lungul istoriei sale, inclusiv din perioade cheie pentru apariția și evoluția vieții.
Publicat în Nature Communications Earth & Environment, studiul confirmă că Pământul și Luna nu au evoluat doar împreună din punct de vedere geologic, ci au schimbat materiale la nivel chimic pe parcursul a miliarde de ani.
Mostrele recente aduse de misiunile chineze Chang’e vor permite o testare mai detaliată a acestei teorii, având potențialul de a schimba fundamental percepția noastră asupra relației dintre planeta noastră și satelitul său.













