Rachetele balistice vor fi dezvoltate în cadrul proiectului Nightfall, având capacitatea de a lovi ținte situate adânc în teritoriul Rusiei, a anunțat Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat emis duminică seara.
Conform ministerului, „Rachetele Nightfall vor putea fi lansate de pe o varietate de vehicule, vor putea efectua lansări rapide de mai multe rachete și se vor putea retrage în câteva minute. Acest lucru va permite forțelor ucrainene să lovească ținte militare esențiale înainte ca forțele ruse să aibă ocazia să reacționeze. Cu o încărcătură explozivă de 200 kg, o rată de producție de înaltă precizie de 10 sisteme pe lună și un cost maxim de 800.000 de lire sterline pe rachetă, NIGHTFALL își propune să ofere Ucrainei o opțiune de atac puternică, eficientă din punct de vedere financiar și cu rază lungă de acțiune, cu reglementări minime asupra exporturilor internaționale.”
Rachetele Nightfall vor avea o rază de acțiune ce depășește 500 de kilometri.
„Atacurile din noaptea de joi demonstrează că Putin crede că poate acționa fără a fi tras la răspundere, vizând zone civile cu arme avansate. În loc să se angajeze serios în negocieri pentru pace, el escaladează drastic războiul său ilegal. (…) Nu vom accepta acest lucru, de aceea suntem hotărâți să furnizăm arme de ultimă generație ucrainenilor, în timp ce aceștia răspund”, a declarat John Healey, Secretarul britanic al Apărării, conform sursei menționate.
Rusia a lansat o rachetă Oreșnik asupra vestului Ucrainei.
Anunțul despre dezvoltarea acestor rachete, care vor sprijini Ucraina, a fost făcut după vizita recentă a secretarului britanic al Apărării, John Healey, în Ucraina. Această vizită a coincis cu un atac masiv cu rachete și drone rusești asupra Kievului și altor orașe, în perioada 8-9 ianuarie. În cadrul atacului, Rusia a lansat o rachetă balistică Oreșnik asupra vestului Ucrainei, la 60 de kilometri de granița cu Polonia.
Moscova susține că atacul a fost o reacție la o presupusă tentativă a Ucrainei de a lovi cu drone una dintre reședințele președintelui Vladimir Putin. Kievul neagă această acuzație, considerând-o falsă.













