Orice început reprezintă o speranță, iar pentru oameni, începutul unui nou an aduce promisiunea unei ordini care conferă un sentiment de siguranță și predictibilitate, plasând astfel ființa umană într-un spațiu confortabil.
Este firesc, așadar, ca noile cicluri ale vieții să fie celebrate încă din cele mai vechi timpuri.
Există dovezi arheologice care atestă celebrarea unui nou an în Mesopotamia, acum 4000 de ani, prin festivalul Akitu, organizat cu ocazia echinocțiului de primăvară.
În cadrul acestui ritual, babilonienii umileau simbolic vechiul rege (reprezentând vechiul an) și îl reconfirmau ulterior. O multitudine de zei erau invocați pentru a menține ordinea în fața haosului, într-un ritual solemn care celebra supraviețuirea într-un cosmos ordonat.
Ra și Osiris, personaje esențiale pentru un început bun
Egiptenii sărbătoreau Anul Nou (Wepet Renpet) odată cu revărsarea Nilului, considerată un simbol al abundenței, fertilității și vieții. Erau invocați zeii Osiris și Ra. Osiris era pentru egipteni zeul învierii, al morții și al renașterii, având un rol esențial în prosperitatea agricolă și spirituală. El simboliza ideea că moartea nu reprezintă sfârșitul, fiind un adevărat simbol al speranței.
Ra, zeul solar, era creatorul lumii și al ordinii. El călătorea zilnic pe barca sa solară din cer și prin Lumea de Jos, aducând lumină și ordine.
Egiptenii rosteau rugăciuni și incantații din Cărțile Solare pentru a asigura un răsărit reușit și o călătorie sigură a bărcii solare. De multe ori, zeul Ra era asociat cu alți zei, precum Amon-Ra sau Ra-Herakthy (Ra-Orizontul), întărind astfel ideea de creație cosmică.
În ritualul dedicat Anului Nou, Ra asigura răsăritul Soarelui și menținea universul pe umerii săi, în timp ce Osiris garanta fertilitatea Pământului, asemenea apelor bogate ale Nilului.
Roma antică și zeul Ianus
În Roma antică, ziua de 1 ianuarie a fost stabilită ca început de an.
În 153 î.Hr., împăratul roman Julius Caesar a mutat oficial Anul Nou în această dată din motive administrative.
Luna ianuarie era dedicată zeului Ianus, zeul începuturilor, reprezentat cu două fețe – una îndreptată spre un trecut imaginar și alta spre un viitor promițător. Ianus, fiul lui Saturn, a domnit ca rege în Latium, în centrul Italiei de azi.
El a fost divinizat pentru că a insuflat moralitate și evlavie în supușii săi.
Trecerea la 1 ianuarie a avut o semnificație nu doar administrativă, ci și simbolică, datorită valorii pe care zeul Ianus o avea pentru romani.
Acest moment era celebrat prin oferirea de daruri simbolice, precum miere, curmale și monede, simboluri ale prosperității și abundenței.
Creștinii, reticenți față de Anul Nou
Creștinii nu au privit cu ochi buni ritualurile de An Nou pentru o perioadă îndelungată.
Pentru ei, această sărbătoare păgână era considerată prea lumească și nu avea aceeași greutate ca și Crăciunul, Buna Vestire sau Paștele.
Adoptarea, în 1582, a calendarului gregorian a însemnat că 1 ianuarie a devenit un început oficial de an pentru majoritatea Europei.
Masca – Urâtul ca necesitate pentru alungarea Răului
Multe dintre obiceiurile adoptate atunci s-au păstrat până în zilele noastre.
Există, de exemplu, credința că zgomotele puternice alungă spiritele rele, la fel și măștile, întâlnite în toată Europa – în regiunile de Vest, Centrală și Estică, dar și în cultura japoneză și chineză.
Masca ritualică de Anul Nou, destinată să sperie spiritele rele, este utilizată și de popoarele amerindiene.
Masca, reprezentând urâtul antropomorfizat, sperie atât spiritele, cât și participanții la ritual – mascații (urâții) desfășoară giumbușlucuri, se dau peste cap, țopăie într-un mod ridicol, sperie fete și copii, scot animalele din grajduri, ung asistența cu funingine și se ascund sub mese.
Fiecare mască (a caprei, a ursului, a căluților sau a cerbului) are semnificații mitice profunde.
Zgomotul (petarda) curăță simbolic locul.
Revelionul ca eveniment burghez
Din secolul XIX, Revelionul a devenit un eveniment monden, social și burghez.
Apariția balurilor de Revelion și a meselor festive, cu preparate alese, a fost un semn distinctiv.
Acordarea unei atenții speciale vestimentației elegante a devenit o competiție socială. Petrecerea publică a devenit un imperativ al apartenenței la anumite clase sociale. Prezența impune standarde.
Termenul „revelion” provine din franțuzescul „reveiller”, care înseamnă „a se trezi” sau „a sta treaz”, „a sta de veghe”.
În prezent, Revelionul și-a pierdut semnificațiile adânci legate de moarte, naștere și reînviere, de siguranță și protecție, devenind un eveniment adesea superficial, influențat de marketingul agresiv și de glorificarea consumismului. De asemenea, evoluția radioului și a televiziunii a transformat acest moment cosmic într-un pretext pentru divertisment de valoare morală și spirituală îndoielnică.
