Oana Țoiu, ministrul de Externe, a declarat duminică seara, în cadrul unei emisiuni la TVR 1, că a convocat ambasadorul Federației Ruse la Ministerul Afacerilor Externe pentru a sublinia „faptul că nu este acceptabil în niciun fel” să se pătrundă în spațiul aerian românesc fără permisiune.
Țoiu a adăugat că „vorbim pentru prima dată de la începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei despre drone încărcate cu explozibil. Și acest lucru este de netolerat”.
De asemenea, ministrul a menționat că reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, împreună cu alte instituții implicate, au găsit „dovezi foarte clare pentru a putea atribui sursa acestor drone”.
„Este foarte clar că sunt drone care aparțin Rusiei. Acest lucru este identificabil inclusiv după motorul utilizat pentru dronele respective. De asemenea, prin intermediul secretarei de stat Ana Tinca, am avut o intervenție la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Am solicitat Bahrainului, care deținea președinția, să ne permită intervenția, iar tema zilei fiind securitatea maritimă, această solicitare a fost primită cu solidaritate din partea celorlalte state”, a declarat Oana Țoiu.
Ministrul a subliniat că România va organiza o intervenție dedicată, o adunare specifică NATO, la cererea României, pentru securitatea maritimă în Marea Neagră.
„Acest demers a fost pregătit din timp, înainte de cel mai recent incident cu drone, deoarece discutăm despre riscuri pe care le-am anticipat. Am elaborat agende și conversații diplomatice pentru a permite României să își poziționeze evaluările asupra riscurilor din Marea Neagră. În plus, interesul strategic pentru Marea Neagră nu este doar al României, ci reprezintă un interes al Uniunii Europene și al regiunii. Am avut discuții frecvente cu Turcia privind protejarea Mării Negre, comunicând constant cu Ministrul de Externe Hakan Fidan pentru a coordona acțiunile noastre în cadrul NATO și în perspectiva stabilirii unui hub de securitate maritimă în România, propunere care face parte din abordarea strategică a Uniunii Europene pentru Marea Neagră. Acest proiect, la care colaborăm alături de Bulgaria, implică și Ministerul de Interne, precum și Ministerul Apărării. Așteptăm prezența noului guvern al Bulgariei pentru a finaliza ultimii pași, astfel încât, împreună cu Comisia Europeană, să putem anunța proiectul final”, a adăugat Țoiu.











