Peiu afirmă că prin intermediul acestor programe se renunță la furnizorii americani, cu care s-au purtat negocieri, și se trece la furnizori europeni.
„O parte din aceste programe, cred că 8 din 15, indică o deviere de la strategia inițială de înarmare a României. Aceasta înseamnă că se renunță la furnizorul despre care s-a discutat intens și cu care s-a negociat până acum, care era american, și se face o tranziție către furnizori europeni. Astfel, se întrerupe un lanț de colaborare tehnică și militară existent de mulți ani și se efectuează o schimbare bruscă spre alți furnizori”, a declarat Peiu.
Senatorul AUR consideră că echipamentele pe care România intenționează să le achiziționeze corespund „în mică parte cerințelor de război modern”.
„Un alt aspect care merită discutat este că seria de armament pe care România o cumpără acum corespunde doar într-o mică măsură cerințelor de război modern, mai ales în ceea ce privește sistemele antidronă. Totuși, achiziționăm multe platforme grele, care s-au dovedit a fi total ineficiente în războiul din Ucraina”, a explicat Petrișor Peiu.













