A.G.
Piaţa de Capital / 25 aprilie, 14:31
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a participat recent, la Bled, la semnarea unui Memorandum de Înţelegere dedicat cooperării între autorităţile competente pentru pieţele de capital din Europa Centrală şi de Sud-Est, conform unui comunicat trimis redacţiei.
Evenimentul a avut loc ieri, în Slovenia, unde ASF a semnat alături de instituţii similare din Slovenia, Croaţia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia şi Macedonia de Nord.
Principalul obiectiv al acestui acord este consolidarea colaborării în domeniul reglementării şi supravegherii pieţelor de capital, printr-o abordare coordonată în exercitarea atribuţiilor autorităţilor participante.
Memorandumul stabileşte un cadru pentru o colaborare mai strânsă în definirea şi implementarea iniţiativelor comune, menite să sprijine dezvoltarea pieţelor regionale.
Semnarea acestui document reprezintă o continuare a eforturilor iniţiate la nivelul pieţelor reglementate din regiune, susţinute ulterior prin acordul miniştrilor de finanţe al ţărilor participante, semnat în august 2025, care reflectă un angajament politic solid pentru integrarea pieţelor de capital din Europa Centrală şi de Sud-Est.
Prin intermediul acestui Memorandum, autorităţile semnatare îşi propun să intensifice schimbul de expertiză, să identifice şi să reducă diferenţele de reglementare, precum şi să promoveze o mai bună aliniere a practicilor de supraveghere. Cooperarea se va baza pe principii de încredere reciprocă, consultare şi proporţionalitate.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, domnul Alexandru Petrescu, aflat în Slovenia, a subliniat că dezvoltarea pieţei de capital din România depinde în mare măsură de capacitatea de cooperare la nivel regional şi de alinierea standardelor de reglementare şi supraveghere.
„Dezvoltarea pieţelor noastre depinde de cât de eficient reuşim să colaborăm, să aliniem abordările şi să consolidăm încrederea între instituţii şi participanţii la piaţă. Acest Memorandum reprezintă un pas concret în această direcţie şi continuă iniţiativele deja asumate la nivel regional”, a declarat Preşedintele ASF.
Autoritatea de Supraveghere Financiară va continua să se implice activ în dezvoltarea acestui cadru de cooperare, prin participarea la iniţiative comune, un dialog constant şi proiecte coordonate, având ca scop consolidarea atractivităţii pieţei de capital din România pentru investitori.













