Armata israeliană a anunțat marți că doi soldați vor primi o pedeapsă de 30 de zile de detenție militară și vor fi retrasi din misiunile de luptă, ca urmare a distrugerii unei statui a lui Iisus în sudul Libanului, conform informațiilor furnizate de .
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că este „șocat și întristat” să afle despre incidentul în care un soldat al armatei israeliene (IDF) a deteriorat o icoană religioasă catolică în sudul Libanului.
Sculptura se afla în localitatea creștină Debi, situată în sudul Libanului, aproape de granița cu Israelul.
În urma anchetei, armata a comunicat că „soldatul care a deteriorat simbolul creștin și cel care a fotografiat incidentul vor fi retrași din misiuni de luptă și vor primi 30 de zile de detenție militară”.
De asemenea, armata a menționat că alți șase soldați, care „au fost prezenți la fața locului și nu au intervenit pentru a opri incidentul sau pentru a-l raporta”, au fost convocați pentru „discuții de clarificare”.
„Ancheta a stabilit că comportamentul soldaților a deviat complet de la ordinele și valorile IDF”, a precizat comunicatul armatei.
Israelul a subliniat că „operațiunile sale din Liban sunt îndreptate exclusiv împotriva organizației teroriste Hezbollah și a altor grupări teroriste, nu împotriva civililor libanezi”.
Armata israeliană a confirmat că statuia deteriorată a fost înlocuită de militari „în deplina coordonare cu comunitatea locală”, oferind și o fotografie cu noua statuie.













